ARHIVA 2007 CONGRESUL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI,

MESAJE ADRESATE
CONGRESULUI SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI,
EDIŢIA A XI-A , 2007

MESAJUL PREA FERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei XIII, 7), IUBIŢI FRAŢI ROMÂNI
Congresul Spiritualităţii Româneşti se desfăşoară în preajma sărbătorii Sfântului Apostol Andrei. Această mare sărbătoare, devenită pentru poporul si Biserica noastră strămoşească Zi Naţională Bisericească, are o semnifícaţie aparte în conştiinţa neamului românesc, întrucât Sfântul Andrei este recunoscut ca Apostolul neamului românesc şi receptat de sufletul oricărui fíu al Bisericii Mame Ortodoxe Române, fie că se găseşte acasă pe meleagurile natale, fie că, din diferite pricini, vieţuieste departe, în străinătate, ca părinte şi ocrotitor al tuturor românilor. Cu toţii ştim că mărturia credinţei Sfântului Apostol Andrei în Hristos Domnul nostru s-a aşezat ca o pecete împărătească pe fiinţa neamului românesc încă de la întemeierea lui şi s-a întărit de-a lungul istoriei, odrăslind şi dând rod bogat în sufletele strămoşilor noştri, care s-au născut creştini prin propovăduirea plină de putere a acestuia şi a înmulţit comoara nepreţuită a credinţei, lăsându-ne o moştenire nepieritoare care, nu numai ne bucură, dar ne şi responsabilizează. Pe această temelie apostolică, neamul românesc şi-a scris istoria. Şi după cum Sfântul Apostol Andrei şi-a jertfit viaţa mărturisind credinţa cea întru Hristos, întocmai, poporul român, în decursul formării şi afirmării sale, a fost nevoit să îşi asigure existenţa şi unitatea cu preţul a multor jertfe. De aceea, noi, cei de astăzi, suntem chemaţi să păstrăm cu sfínţenie amintirea pururea vie a jertfelor şi suferinţelor seculare ale fiilor neamului românesc, vitregit de mâna nemiloasă a stăpânitorilor lumii acesteia. Salutăm şi binecuvântăm prezenţa, aici în Sala de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a românilor de pe toate meridianele glo­bului. Apreciem organizarea de către Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, condusă de Domnul Preşedinte prof. dr. Victor Crăciun, a celei de-a Xl-a ediţii a ,,Congresului spiritualităţii româneşti în preajma zilei de 1 Decembrie 2007, zi cu o semnifícaţie istorică deosebită întrucât se face amintirea evenimentului din 1 Decembrie 1918 petrecut la Alba Iulia, când Marea Adunare Naţională a reprezentanţilor poporului a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Românía. Prezenţa dumneavoastră aici, la Alba Iulia, este o mărturie vie a înţelegerii şsi asumării responsabilităţii de a păstra şi susţine unitatea spirituală a poporului român încercat, dar şi binecuvântat de Dumnezeu, răstignit şi înviat de multe ori în istorie. Unitatea de cuget şi simţire a poporului român s-a păstrat nezdruncinată sub tăvălugul totalitar al ateismului din perioada comunistă şi credem că această unitate va rămâne puternică în faţa valurilor globalizării şi secularizării, atât timp cât fiecare dintre noi are conştiinţa identităţii de credinţă, de limbă şi de neam. O pildă în această privinţă o reprezintă vrednicul de pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist, care, în ziua de 30 iunie 2007, a trecut la Domnul, dar rămane viu în memoria şi inima tuturor celor ce l-au cunoscut şi l-au admirat pentru bogata sa actívitate pastoral-misionară şi spiritual românească desfăşurată în timpul celor 21 de ani de patriarhat, ca martor şi mărturisitor al Crucii şi Învierii în viaţa Bisericii şi a poporului român. Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat ai săi, 40 de ani au fost trăiţi în timpul regimului comunist ateu, înfruntând o dictatură ostilă Bisericii. Cu nădejde în Dumnezeu şi în ajutorul ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor, dar şi cu multă responsabilitate am primit noua slujire la care am fost chemat de către Sfântul Sinod de a fi continuator al lucrării arhipăstoreşti a vrednicului de pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist în scaunul de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, fíind conştient de noile provocări la care trebuie să răspundă Biserica noastră, dar şi de aşteptările credincioşilor din ţară, mai ales ale românilor care, din diferite motive, trăiesc în afara graniţelor României. Acum la începutul arhipăstoririi Noastre, cu multă preţuire şi solicitudine părintească, vă adresăm rugămintea, iubiţi fii duhovniceşti şi fraţi români, de a susţine şi mai mult activitatea Bisericii noastre atât în ţară cât şi în străinatate, îndemnându-vă împreună cu Sfântul Apostol Pavel: “să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni IV, 1-3). Vă doresc tuturor ani mulţi şi binecuvântaţi, precum şi sărbători fericite de Craciun şi Anul Nou 2008. Cu aleasă preţuire şi binecuvântare,
DANIEL




MESAJUL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, DOMNUL TRAIAN BĂSESCU

Doresc să vă transmit tuturor participanţilor la Congresul Spiritualităţii Româneşti salutul meu şi cele mai calde urări de succes. Manifestările organizate de Liga pentru Unitatea tuturor Românilor de Pretutindeni, cu prilejul sărbătorii zilei Naţionale a României, printr-un congres al tuturor românilor de pretutindeni reprezintă pentru mine o mare bucurie. Doresc, cu acest prilej, să vă transmit din nou, în aceste zile, când sărbătorile zilei naţionale ne îndreaptă cu gândul şi speranţa în mai bine, că România este alături de dumneavoastră şi că în succesiunea străduinţelor pe care le depuneţi pentru conservarea tradiţiilor şi a limbii române, reuşim să păstrăm şi să facem mai bogată cultura europeană.
Există o putere care leagă sufletele şi pe care nimic nu o poate slăbi, nimic nu o poate învinge. Este puterea pe care ne-o dau convingerile şi încrederea că idealul de astăzi va trebui să fie realitatea de mâine. Toţi tindem către un ideal! Iar dumneavoastră nu aţi părăsit niciodată credinţa şi convingerea că idealul românesc trebuie să triumfe pretutindeni în lume. V-ati reunit şi ati încercat să menţineri trează conştiinţa românească! Îmi face o deosebită plăcere, să adresez tuturor românilor cele mai sincere urări de sănătate, fericire şi viaţă îndelungată. Fie ca spiritul sărbătorilor ce se apropie să vă lumineze gândul şi să vă găsească liniştiţi şi încrezători în pragul Noului An. Vă doresc din toată inima să aveţi parte de un multe împliniri, de linişte şi armonie alături de cei care va sunt dragi. La Mulţi Ani!


MESAJUL PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI, DOMNUL CĂLIN POPESCU TĂRICEANU

Doresc să adresez salutul meu tuturor romanilor participanţi la Congresul Spiritualităţii Româneşti, manifestare de referinţă a diasporei româneşti. Este prima dată când acest prestigios congres are loc în România ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Este o identitate nouă pentru români şi pentru spiritualitatea românească. Acum, mai mult ca oricând, putem - şi avem datoria - să promovăm România, valorile, produsele şi oamenii acestei ţări. Ca iniţiativă a societăţii civile, v-aţi asumat un rol în afirmarea şi conservarea spiritului românesc practic pe toate meridianele, lucru pentru care vă mulţumim şi vă adresăm cele mai calde felicitări.
V-aţi asumat acest rol şi vă mulţumesc. Avem nevoie în continuare de patriotismul şi de experienţa dumneavoastră. Continuaţi să fiţi atât păstrători ai spiritului romanesc cât şi ambasadori ai valorilor româneşti.
Promovaţi România!
Ca Prim-ministru, am abordat de mai multe ori problema diasporei şi am pledat pentru consolidarea punţilor, sprijinirea eforturilor pentru păstrarea şi cultivarea tradiţiilor, a culturii, pentru învăţarea limbii române, pentru facilitarea legăturilor între comunităţile din România şi cele ale românilor din străinătate. Am asigurat extinderea numărului de consulate ale României, acolo unde se impunea acest lucru şi vom continua să înfiinţăm noi oficii consulare în localităţi unde comunităţile româneşti sunt semnificative numeric. Am promovat tinerii şi am încercat o profesionalizare la nivelul reprezentanţelor noastre diplomatice.
Am încredere că vom reuşi cu adevărat ca reprezentanţele diplomatice şi consulare să revitalizeze relaţia cu românii de peste graniţe şi mai ales că vor reuşi să răspundă cu responsabilitate la exigenţele unei relaţii de calitate şi utile. Astfel, este important ca românii din afara graniţelor ţării să îşi simtă reprezentate drepturile şi interesele, să aibă încredere în reprezentanţele diploma­tice ale României. Mâine sărbătorim Ziua Naţională. Unirea de la 1918 este unul dintre cele mai importante momente istorice pentru România. La aceasta se adaugă din acest an momentul 1 ianuarie 2007, când România a revenit deplin în familia Europei, prin ade­rarea la Uniunea Europeană.
Doresc să sărbătorim cu toţii această zi cu bucurie, cu spe­ranţă şi în unitate. Vă urez la mulţi ani, dumneavoastră, familiilor dumneavoastră, şi tuturor românilor, oriunde s-ar afla.


******************************************

DOCUMENTELE ADOPTATE DE CĂTRE CONGRESUL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI,
EDIŢIA A XI-A

REZOLUŢIA CELUI DE-AL XI-LEA CONGRES AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI

Noi, participanţii la cel de-al XI-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti din 42 de ţări, care şi-a desfăşurat lucrările la Alba Iulia în zilele de 29 noiembrie – 30 noiembrie 2007, am abordat probleme stringente ale românilor din Ţară şi ale tuturor comunităţilor româneşti istorice. Adunându-ne după un an de la intrarea României în Uniunea Europeană, constatăm că realizarea acestui imperativ de mare importanţă nu a dus şi la solidarizarea întregii lumi româneşti, astăzi mai risipită ca oricând. Considerăm că imaginea României în lume poate fi obţinută printr-o mai mare stabilitate în ţară şi prin conlucrarea românilor de pretutindeni. Congresul a luat act de intensificarea proceselor de ştergere a identităţii, de falsificare a adevărului ştiinţific privind limba şi istoria românilor din afara frontierelor actuale ale ţării, în special în Republica Moldova şi Nordul Bucovinei. Din păcate, forţe din Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi alte organisme continentale, autorităţi insensibile la adevăr de la Bucureşti, le legitimează şi le încurajează, precum în cazul aşa zisei „limbi moldoveneşti”. Acest caz demonstrează necesitatea informării organismelor europene asupra problemelor românilor din afară şi arată cât de important este militantismul riguros pentru adevăr şi pentru cauza naţională. În această ordine de idei, condamnăm politica ipocrită a „moldovenismului” primitiv, promovată la nivel oficial în Republica Moldova, precum şi tentativele de restrângere a învăţământului în limba română în regiunea Cernăuţi, Ucraina. Pentru asigurarea unei imagini mai bune a României, solicităm renunţarea la denumirea de „romi” şi acceptarea aceleia de „ţigani”, aşa cum s-a încetăţenit în Spania, Rusia, Ucraina şi în alte ţări, în literatura şi muzica universală (amintim celebrele lucrări Romancero tigan, Ţiganii, Ţiganiada, Voievodul ţiganilor). Denumirea corectă ar repune adevărul istoric în drepturile sale, nu ar mai crea confuzii indezirabile. Precizăm că „romi” înseamnă „oameni”, deci nu semnifică o etnie.
Ţinând cont de problemele serioase pe care le ridică organizarea forului nostru, reactualizăm cererea mai veche de a se instituţionaliza Congresul Spiritualităţii Româneşti şi de recunoaştere juridică a lui. Cerem Parlamentului, Guvernului României şi Preşedinţiei să rezolve, în regim de urgenţă, problema acordării cetăţeniei şi eliberării vizelor românilor basarabeni şi tuturor etnicilor români care doresc acest lucru.
Considerăm că în anul 2008 se cer organizate manifestări culturale consacrate aniversării celor 90 de ani de la Marea Unire, însoţite de editări de cărţi, pliante, conferinţe teoretice, alte acţiuni privind epopeea ei şi marile personalităţi care au realizat-o. Solicităm autorităţilor române şi europarlamentarilor români introducerea de urgenţă în dosarele de preaderare ale statelor care vor să acceadă în Uniunea Europeană a lipsei drepturilor de identitate naţională pentru românii din acele state (Serbia – românii dintre Timoc şi Moravia, Ucraina – români din Cernăuţi, Transcarpatia, Odesa, Croaţia – istroromâni; Macedonia – români; aromâni; meglenoromâni; Albania – români/aromânii.
Ne exprimăm totalul dezacord cu Proiectul de Lege nr. 1826 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care se pregăteşte în Parlamentul Republicii Moldova, şi care prevede că persoanele ce deţin cetăţenie dublă nu vor putea ocupa anumite funcţii de răspundere în stat. Legea contravine standardelor europene, fiind discriminatorie pentru cei care deţin legal cetăţenia dublă.
Repetăm solicitarea noastră de acum câţiva ani către toţi cei responsabili pentru rezolvarea situaţiei Fundaţiei „Emanoil Gojdu” care intersează în egală măsură pe fraţii noştri din România, Ungaria, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina. Lucrările Congresului nostru au reconfirmat vocaţia dialogului valoric european şi universal a românilor de pretutindeni şi dorinţa lor nestăvilită de a intra în acest dialog al naţiunilor şi valorilor.
Adoptată la 30 noiembrie 2007 În numele delegaţilor la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti Secretariatul Congresului




APEL
CĂTRE PREŞEDINTELE SENATULUI ROMÂNIEI,
DOMNUL NICOLAE VĂCĂROIU

Întruniţi la Alba Iulia, Capitala de suflet a neamului românesc, în cadrul Zilelor Unirii, în perioada 28 Nov. – 30 Nov. 2007, participanţii la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti, reprezentând voinţa şi speranţele comunităţilor româneşti din România, Republica Moldova şi alte 40 de state ale lumii, vă aduc, domnule Preşedinte, mulţumirile lor pentru mesajul de apreciere şi urările transmise de domnia voastră, Congresului.
Totodata, luând act de prevederile recentei Legi privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională şi promulgată de Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu, susnumiţii menţio­nează că, prin votul unanim al celor prezenţi, Congresul Spiritua­lităţii Româneşti l-a autorizat pe preşedintele Congresului, dl. Adrian Păunescu, în calitate de senator al României, să-şi asume – şi vă so­licită întregul sprijin în acest sens – iniţiativa legislativă a depunerii a două amendamente, conform ANEXEI, la numita Lege, în conformitate cu interesele şi speranţele românilor de pretutindeni.
Încredinţându-vă de respectul şi preţuirea lor pentru întreaga dvs. activitate, membrii Congresului Spiritualităţii Româneşti îşi exprimă speranţa că amendamentele alăturate vor fi adoptate prin vot de Senat şi înaintate Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională.
În numele delegaţilor la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti. Secretariatul Congresului



DECLARAŢIE PRIVIND LIMBA ROMÂNĂ

Luând act de decizia Uniunii Europene privind aşa-zisa „limbă moldovenească”, DECLARĂM în spiritul adevărului istoric şi ştiinţific, recunoscut de toţi marii savanţi romanişti din lume şi de instituţiile academice de profil din România, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina, Italia, Franţa şi alte ţări, că: LIMBA ROMÂNĂ ESTE UNICĂ ŞI UNITARĂ ÎN TOT SPAŢIUL LINGVISTIC AL COMUNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI DIN ÎNTREAGA LUME. Precizăm că acest adevăr incontestabil a fost confirmat de nenumărate ori în dezbateri internaţionale şi în hotărârile diverselor foruri de înalt prestigiu precum sunt Academia Română, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică al acestei Academii, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Societatea „Limba noastră cea română”, Liga Pedagogilor, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, alte instituţii şi organizaţii reprezentând societatea civilă. Considerăm că problema în cauză este politizată şi manipulată de Partidul Comunist aflat la putere în Republica Moldova, care este principalul cointeresat să denatureze adevărul, reactualizând noţiunile staliniste de „limbă moldovenească” şi „popor moldovenesc”. Regretăm faptul că un asemenea for reprezentativ cum este Uniunea Europeană, a căzut în mreaja unor speculaţii anti-ştiinţifice, inducând în eroare opinia publică mondială şi creând o stare de confuzie. Cu părere de rău, amărăciune şi revoltă că mulţi dintre europarlamentarii români au privit cu indiferenţă marea diversiune stalinistă a limbii moldoveneşti, Congresul Spiritualităţii Româneşti se adresează noilor europarlamentari români în calitate de aleşi ai cetăţenilor ţării să acţioneze cu demnitate civică, spirit ştiinţific şi hotărâre pentru a impune adevărul elementar că nu există aşa zisa „limbă moldovenească”, ci o singură limbă a tuturor românilor – limba română.
Recunoaşterea limbii moldoveneşti pentru Republica Moldova în locul limbii române ar putea duce la recunoaşterea limbilor „americană„ pentru America, „canadiană” pentru Canada, „austriacă” pentru Austria, „australiană” pentru Australia, „braziliană” pentru Brazilia, în locul limbilor engleză, germană, spaniolă şi portugheză, care sunt de largă circulaţie.
În virtutea acestui adevăr, cerem instituţiilor abilitate ale Uniunii Europene să suspende decizia cu privire la recunoaşterea limbii moldoveneşti.
De asemenea, considerăm necesară organizarea unor manifestări culturale consacrate limbii române în cadrul sărbătorii Zilei Naţionale
În numele delegaţilor la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti. Secretariatul Congresului



APEL
PRIVIND STRATEGIA EDUCAŢIONALĂ A ROMÂNILOR
CARE SE STABILESC ÎN STRĂINĂTATE

În ultimii ani s-a făcut simţită din ce în ce mai mult dorinţa copiilor de români născuţi în străinătate de a-şi păstra limba şi valorile culturale. Pe lângă acestea se adaugă şi problemele legate de înscrierea la grădiniţe sau creşe, din cauza lipsei de locuri. Bibliotecile şcolare şi municipale din ţările în care s-au stabilit nu sunt organizate pentru a răspunde cerinţei copiilor români de a găsi cărţi sau manuale în limba română. Această deficienţă ar putea fi înlăturată prin donaţii către bibliotecile din localităţile în care se află. Salutăm iniţiativa Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România din acest an de a preda limba şi cultura românească în câteva oraşe din Italia şi Spania, precum şi de a organiza manifestări culturale în cadrul Institutelor culturale şi asociaţiilor româneşti din străinătate. Astfel de acţiuni trebuie extinse şi în alte ţări.
Congresul Spiritualităţii Româneşti face un apel către Instituţiile Statului Român, la toate nivelurile, pentru a colabora la promovarea şi sprijinirea tuturor proiectelor culturale care au ca scop păstrarea identităţii culturale româneşti.
Prin aceste iniţiative trebuie să-i ajutăm pe românii de pretutindeni şi pe copiii acestora să fie mesagerii culturii noastre în lume. Ei trebuie să dispună de instrumente de lucru, de suporturi atât de necesare studiului unei limbi şi schimburilor interculturale, să dea informaţii pertinete privind cultura şi civilizaţia ţării de unde provin. Trebuie să plantăm în sufletul copiilor noştrii, tinerei generaţii, sentimente curate şi adevărate, şi disponibilitatea de a se angaja în dialogul european prin valorile noastre tradiţionale.
În numele delegaţilor la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti. Secretariatul Congresului



ROMÂNITATEA,
DATE PENTRU O MAI BUNĂ CUNOAŞTERE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI
Geografic, actuala Românie se situează în partea de S-E a Europei Centrale, la limita nordică a Peninsulei Balcanice, între 43°37’07“ - 48°15’06“ latitudine nordică şi 20°15’44“-29°41’24“ longitudine estică, având ca puncte de reper Dunărea Inferioară, românească pe o lungime de 1.075 km, litoralul vestic al Mării Negre cu o lungime de 245 km şi Munţii Carpaţi, însumând pe teritoriul său peste 950 km lungime. Suprafaţa, care o situează pe locurile 73 în lume şi 11 în Europa, pentru începutul mileniului III este, datorită consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) de 238.000 km2, iar populaţia de circa 22.000.000 locuitori, între care 87,7% declaraţi români. Lungimea totală a frontierelor actuale, inclusiv cea litorală este de 3159,9 km repartizându-se astfel: 1) la E , N-E şi N 245,0 km cu Marea Neagră, 1328,8 km cu Republica Moldova şi Ucraina (prin Ucraina subcarpatică şi teritoriile răpite României la 26 iunie 1940, Herţa, Bucovina de Nord, Basarabia istorică şi Bugeacul). 2) la V, 442,0 km, ca o consecinţă a tratatelor încheiate în defavoarea României la Trianon (4 iunie 1920) şi Sevres (10 august 1920), cu Ungaria; 3) la S-V, 542,2 km, consecinţă a aceloraşi tratate, cu Iugoslavia şi 4) la S, 590,9 km în forma stabilită prin cesiunea teritorială impusă prin diktatul de la 7 septembrie 1940, de la Craiova, cu Bulgaria. Din suprafaţa menţionată, munţii, prin cei 66.720 km2 ai celor trei ramuri carpatice - Orientali (Răsăriteni) Meridionali (Sudici) şi Occidentali (Apuseni) deţin cca. 31% , având înălţimi medii de 2.000 de metri. De formă circulară, sugerând imaginea unei uriaşe cetăţi naturale care include Transilvania, motiv pentru care au primit numele de „Corona Montium“ în scrierile antice şi medievale, ei formează structura de bază a unui relief concentric şi supraetajat, fiind segmentaţi de peste 300 de văi şi depresiuni intramontane, favorabile vieţii şi celor mai diverse meserii legate de agricultură, industria extractivă şi prelucrătoare. Descrescând concentric, de o parte şi de alta a lanţului muntos, de la 800 spre 200m înălţime, zona de deal şi podiş bogată în zăcăminte de ţiţei, gaze naturale, în păduri de foioase, cu predominarea stejarului, acoperă cca. 36% din suprafaţa ţării. Sub altitudinea de 200m coboară spre Dunăre şi spre E şi V, întrerupte de actualele frontiere, câmpiile acoperind 33% din suprafaţă (ex. Câmpia Română spre sud Câmpia de Vest etc), în care predomină cernoziomurile, favorabile agriculturii intensive. În S-E, între Dunăre şi Marea Neagră, acoperită de loess, se află Platforma Dobrogeană formată prin erodarea munţilor hercinici, având în nord micul complex montan al Dobrogei (467m înălţime maximă vârful Ţuţuiatul din Munţii Măcinului) şi, între cele trei braţe ale Dunării - Chilia (62,5% din volumul de apă), Sulina (15,5%) şi Sfântu Gheorghe (22%) - Delta Dunării unicat în Europa, adevărată rezervaţie de specii de animale, păsări şi peşti rari. Fauna este tipic europeană pentru fiecare formă de relief în parte, iar vegetaţia defineşte exact apartenenţa geografică a teritoriului actual al României: 40% elementul fitogeografic central european, 14% nordic şi alpin, 8% sudic-mediteranean, 10% daco-iliric şi balcanic, 1 % occidental (atlantico-mediteranean), 20% oriental (ponto-mediteranean), 4% endemic (dacic) şi restul cosmopolit.
Întreaga structură etajată a reliefului şi hainei vegetale este străbătută de o bogată reţea circulară de ape, coborând din Carpaţi spre regiunile joase. Marile râuri Tisa (960 km), Prut (950 km), Mureş (803 km), Olt (736 km). Şiret (706 km), Someş (435km), Argeş (344 km), Crişurile -Alb (212 km), Negru (139 km) şi Repede (139 km) - etc. poartă încă, drept dovadă a continuităţii populaţiei, denumirile traco-dace, adaptate fonetic pronunţiei romane şi româneşti. Împreună cu cele peste 3500 de lacuri, ele au creat condiţii propice vieţii şi apărării, sti­mulând piscicultura şi agricultura şi consituind un nesecat izvor energetic captat şi utilizat neîntrerupt, de la străvechile mori de lemn, până la hidrocentralele de astăzi.
Teritoriul actual al României, împreună cu regiunile pierdute în urma agresiunii stalinisto-hitleriste din anii 1939-1940, ca tot unitar sub aspect geografic, etnic, economic şi spiritual, constituie nucleul la care, frământata istorie europeană a mileniului nostru a redus spaţiul etnogenetic românesc. Un nucleu identificabil ca suprafaţă, aproximativ cu aceea a României antebelice - 295.049 km2. Ultima tentativă concretă, cu rezultate practice de dezintegrare a sa, a fost semnată de J. Ribbentrop „Pentru guvernul Germaniei” şi V. Molotov „Reprezen­tantul plenipotenţiar al guvernului U.R.S.S.“ în „Protocolul adiţional secret“ la „Pactul de neagresiune între Germania şi Uniunea Sovietică“ din 23 august 1939, prin care stăpânii de atunci ai Orientului (V.I. Stalin şi Occidentului (Adolf Hitler) Europei îşi delimitau sferele de influenţă. România fiind situată, geopolitic, în zona centrală, între cele două sfere, soarta sa a fost pecetluită, Germania nefiind „din punct de vedere politic cointeresată“ în ceea ce privea teritoriile sale răsăritene. Astfel. Occidentul, dominat de Germania nazistă, a aprobat pretenţiile teritoriale ale sovieticilor faţă de România şi solicitările făcute prin ambasadorii Schulenburg şi Ross (Italia) la Moscova în favoarea sateliţilor U.R.S.S., de către Molotov care declara în iunie 1940: „Cu Ungaria guvernul sovietic menţine relaţii bune. Guvernul sovietic consideră drept întemeiate unele cerinţe maghiare. Bulgaria şi Uniunea Sovietică sunt buni vecini. Relaţiile sovieto-bulgare sunt trainice, dar pot să devină şi mai trainice. Revendicările bulgare asupra Dobrogei şi în ceea ce priveşte ieşirea la Marea Egee, guvernul sovietic le consi­deră întemeiate, le recunoaşte şi nu are obiecţii împotriva realizării lor“. Drept urmare, la 26 iunie 1940, orele 22,00, guvernul României primea nota ultimativă sovietică privind cedarea teritoriilor sale răsăritene dinspre Prut, Nistru şi Marea Neagră. La încercarea de a câştiga timp în speranţa iluzorie că Germania şi celelalte state occidentale se vor împotrivi agresorului, sau acesta va accepta negocieri, a urmat a doua notă ultimativă, din noaptea de 27/28 iunie 1940, dând termen de gândire până la orele 12,00 şi de evacuare în 4 zile a teritoriilor pretinse sub ameninţarea cu războiul. De altfel, în ziua de 28 iunie 1940, trupele Armatei a 9-a sovietice au trecut Nistrul prin 5 puncte, începând ocuparea teritoriului menţionat. Astfel, României i-au fost răpite provinciile Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţara Herţei, însumând 50.500 km2 şi 3,7 milioane locuitori în marea majoritate români. Sud-estul acestui teritoriul (Basarabia istorică) şi nordul (Bucovina şi Herţa cu cea 6.000 km2 la care s-a adăugat judeţul Hotin) vor fi încorporate Ucrainei, cu populaţia lor de cca. 1.668.119 locuitori restul, la care se ataşau teritorii româneşti din stânga Nistrului, constituind, prin hotărârea Sovietului Suprem din 2 august 1940, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi Republica Moldova). A urmat Diktatul de la Viena din 30 august 1940 (decis în dimineaţa încheierii unui pact ungaro-sovietic ce prevea graniţa comună pe Carpaţii Orientali), sub ameninţarea cu „nimicirea României“, cedarea către Ungaria a Maramureşului, nordului Crişanei şi Transilvaniei cu o suprafaţă de 43.492 km2 şi o populaţie de 2.667.000 locuitori în majoritate (peste 1,9 milioane) români. Realizat sub ameninţarea a 18 divizii germane blindate şi motorizate, acest rapt teritorial a fost, potrivit pu­blicistului Milton G. Lehrer, „un nonsens istoric, geografic, economic, etnic, etic, o absurditate şi o ameninţare pentru pacea Europei“. În plină epocă a nonsensului, sfâşierea României a continuat însă. Preluând scenariul ungar, sub ameninţarea încheierii unui pact cu Uniunea Sovietică, Bulgaria a obţinut şi ea intervenţia Axei şi, la 7 septembrie 1940, prin Diktatul de la Craiova, a încorporat sudul Dobrogei (judeţele Durostor şi Caliacra) cu suprafaţa de 7.412 km2 şi o populaţie de 410.000 locuitori. Astfel, România a pierdut, în anul 1940, 32,3% din teritoriu (101.404 km2) şi 33,3% din populaţie (peste 6.777.000) reuşind să elibereze în anul 1944 şi să-i fie recunoscute după război, cu preţul unor noi mici cesiuni faţă de U.R.S.S. (însumând 151 km2 în zonele de frontieră şi Insula Şerpilor - 17 ha - din Marea Neagră), doar regiunile ocupate de Ungaria. Statul naţional unitar, ca minimă şi altruistă cerinţă a românilor însă, realizat prin votul democratic, liber exprimat în anul 1918 al locuitorilor tuturor provinciilor româneşti înglobate în Austro-Ungaria şi Rusia Ţaristă, nu a mai putut fi refăcut după cea de-a doua conflagraţie mondială, datorită jocurilor de interese pe plan internaţional. Iar dacă pare şocantă, expresia „minima şi altruista cerinţă a românilor“ corespunde perfect realităţii, deoarece, după secole de luptă pentru realizarea unităţii politice a tuturor teritoriilor româneşti, de ancestrală moştenire, poporul nostru s-a văzut nevoit, sub imperiul logicii şi al bunului simţ, să renunţe la dreptul istoric, în pofida evidenţei etnice, asupra părţilor sud-dunărene din ceea ce el a numit întotdeauna Ţara şi să se limiteze la realizarea unităţii grupului naţional compact nord-dunărean. Motivaţia acestei renunţări, clar exprimată cu ocazia încheierii lucrărilor Conferinţei de pace (29 iulie - 10 august 1913) de la Bucureşti, care punea capăt celui de-al doilea război balcanic, consta în imposibilitatea de realizare a unităţii naţionale in integrum fără lezarea intereselor şi afirmării statale a unor popoare constituite, de-a lungul istoriei, cu contribuţia românilor şi, parţial sau integral, pe teritoriu românesc. ***
Din cauza existenţei unui puternic Stat Dac Centralizat, ajuns la apogeu în timpul lui Burebista şi refăcut de Decebal, în arealul Dunăre-Carpaţi-Pontul Euxin ocupaţia romană a conlucrat în simbioză cu localnicii, constituindu-se o unitate indubitabilă a neamului nou daco-roman, păstrându-şi însă trăsături specifice ale matricei mame şi formându-se de la mijlocul mileniului dintâi limba sa vorbită până la Tisa şi Dunărea din spaţiul viitoarei Serbii şi la Nistru, având la bază trunchiul generic. Altfel s-au desfăşurat faptele în sudul Dunării, unde nu s-a înfăptuit un stat ca pe teritoriul Daciei, Imperiul Roman extinzându-şi el singur stăpânirea peste Bizanţ şi mai departe, în ţinuturile nord africane şi ale Asiei Mici. Acest perimetru, trac la obârşii, consemnat de literatura scrisă şi de arheologie, mai puternic înainte de creştinism, a cunoscut ocupaţia romană, produsă de alte legiuni şi deci de multe alte neamuri, nemaiexistând însă acea comuniune ca între daco-romani, şi nici unitatea specificului geografic-teritorial, care să asigure unul dintre criteriile de bază ale constituirii vreunui stat. De aceea în largul spaţiu sud-dunărean nucleele aceluiaşi trunchi traco-get au fost romanizate pe zone, iar în conformitate cu existenţa altor factori deveniţi determinanţi, în special a altor populaţii autohtone, a celor din legiuni apoi şi a popoarelor invadante din Răsărit, devenite hotărâtoare, s-au născut insule etnice cu particularităţi specifice şi anume: dalmaţii care au şi părăsit istoria, dar limba le-a fost consemnată până spre sfârşitul secolului al XX-lea, istro-românii, megleno-românii şi macedo-românii/aromânii, a căror rezistenţă prelungeşte românitatea sudică de la ţările numite Vlahii şi până astăzi. Toate aceste denumiri au fost date de istorici şi lingvişti mult mai târziu. Ceea ce rămâne o certitudine este numele populaţiei cu toate traducerile în alte limbi şi echivalentele unor denumiri regionale, multe păstrate până astăzi şi care au condus la termenul român care oferă o viziune globală asupra originii şi constituirii acestui neam, cu toate încrengăturile lui şi ale limbii lui, cu dialectele, subdialectele şi graiurile atât de specifice şi totuţi unitare. Acest nume generic a fost acceptat, conservat şi este folosit de românii de pretutindeni chiar dacă acolo unde se află, „acasă” la ei, îşi zic în alte feluri. Păstrăm, în linii mari, concluziile la care a ajuns Theodor Capidan, întrucât acest lingvist a fost cel mai bun cunoscător al particularităţilor dialectale, cercetător la faţa locului al problemelor specifice nu numai de limbă, dar şi de istorie, tradiţie, geografie etc, şi al operelor marilor geografi, istorici şi lingvişti din istoria culturii umane, iar pe deasupra era prin origine aromân, deci în măsură să-şi apere propriile origini. Om de ştiinţă şi devotat adevărului, Theodor Capidan a şi elaborat deopotrivă studii monografice dedicate atât megleno-românilor, cât şi macedo-românilor, aromânilor şi fârşeroţilor şi a dat studii fundamentale despre romanitatea sud-dunăreană şi romanitatea balcanică. El scria: „Rezultă că românii actuali, cunoscuţi în cele patru tulpini, nu reprezintă numai urmaşii romanităţii din nordul Peninsulei Balcanice şi a ţinuturilor romanizate din stânga Dunării, ci şi din întreaga peninsulă, aşa cum a existat după cucerirea ei de către romani. (...) Această legătură dintre cele două romanităţi n-a fost întreruptă de cu vreme (...) Românii, prin mişcările lor metanastasice formau o singură unitate sub raportul etnologic şi lingvistic, purtând toţi, atât cei din sudul Dunării cât şi cei din nordul Dunării, acelaşi nume”. Th. Capidan oferă de fapt o sinteză a cercetărilor unor mari savanţi şi istorici europeni care au pus bazele romanisticii, ştiinţă fundamentală în rezolvarea acestei probleme esenţiale, consideraţi ca atare în soluţionarea controversatei chestiuni a originii unor neamuri şi state din Balcani. Evoluţia romanităţii din sudul Dunării, luând în discuţie situaţia lor în ţările de astăzi, Serbia, Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Turcia a făcut obiectul unor studii de netăgăduit, româneşti (foarte multe aromâne) şi străine. Primul care s-a ocupat de întreaga această zonă a fost Mihai Eminescu, dârz apărător în presă al vieţii sociale şi culturale a imensului număr de români care populau dreapta Dunării. El scria: „Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. începând de la ciobanii din Istria de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca în Balcani, în Serbia, în Bulgaria în Grecia până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev”. Istoria, prin tumultul faptelor, a generat dezrădăcinarea românilor din motive sociale, politice, economice determinând fuga, refugierea, colonizarea, deportarea şi atâtea alte forme care denumesc împrăştierea neamului nostru în cele patru vânturi, adică pe toate meridianele şi paralelele lumii în ţările unde credeau că li se acordă beneficii materiale, sperând într-o conjunctură democratică evidentă, mai întâi în Europa, în Austria, Germania, în ţările romanice, ca şi în nord. Au ţâşnit însă şi peste mări şi oceane, ca să folosim o expresie a scriitorului Mihail Sadoveanu, Emigranţi la Brazilii. Adică au ajuns în număr mare până în Statele Unite ale Americii, Canada, America Latină, dar şi în „Siberii” - desigur, din alte motive -, în alte zone din fosta Uniune Sovietică, în Orientul apropiat şi îndepărtat, în Africa de Nord şi de Sud, în Australia şi la Cercul Polar. Oferim câteva date fundamentale privind existenţa românilor în întreaga lume, al căror număr reprezintă încă o jumătate din populaţia ţării, date obţinute în urma unei cercetări sistematice, efectuate de noi, pe baza consultării directe cu conducătorii comunităţilor istorice româneşti din jurul ţării şi diaspora, cu preoţii parohiilor Bisericii Ortodoxe Române din lume, dar şi cu clericii altor culte religioase, cu preşedinţii unor asociaţii culturale, profesionale, cu directorii unor importante publicaţii româneşti de pretutindeni, prin analizarea datelor oficiale privitoare la contractele de muncă încheiate de români, sezoniere sau pe durată nedeterminată. Toate aceste date, care fac obiectul unui studiu de anvergură, la care lucrăm de peste un deceniu, şi care va fi publicat într-un volum aparte, au fost sintetizate într-un tabel care oferă o vizi­une de ansamblu asupra răspândirii românilor pe mapamond:

Totalul românilor aflaţi în lume se ridică la 13.287.882.
Au fost luate în calcul ultimele date statistice, coroborate şi cu statistici mai vechi, luând în calcul sporul naşterilor, dar şi propriile informaţii obţinute în urma vizitelor în comunităţilor româneşti din lume, prin contactele pe care le avem. Dintre aceştia, peste un milion aflaţi în întreaga lume sunt la origine aromâni. Menţionăm că această cifră cuprinde şi numărul altor etnici, originari din România. Soarta lor diferă, fără îndoială. Şi numele ce şi-l dau se schimbă uneori. Limba cunoaşte dialecte şi numeroase graiuri. Dar ei sunt români, iar contribuţia din afară o întregeşte pe cea din ţară, o cultură unică românească înscriindu-se în universalitate.


VALORI NAŢIONALE ŞI UNIVERSALE
Cine ar putea reuşi să înscrie din tomurile istoriei literaturii, artelor, ştiinţelor, activităţilor politice, sociale, din atâtea domenii care constituie cultura şi civilizaţia românească, numele cele mai semnificative? Doritorii de a le cunoaşte le găsesc în tratate, dicţionare, enciclopedii, istorii speciale. Nu putem totuşi să nu menţionăm că România a adus contribuţii fundamentale la civilizaţia şi cultura omenirii, pe lângă rolul pe care l-am jucat ca neam în apărarea Europei şi a credinţei creştine. În decursul îndelungatei sale istorii, poporul român a avut de nenumărate ori prilejul să se afirme în lume atât prin personalităţi politice ca Decebal, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, M. Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Carol I, N. Titulescu, cât, mai cu seamă, prin contribuţiile aduse în toate domeniile de activitate la dezvooltarea civilizaţiei universale. Nu se poate concepe istoria aeronauticii fără Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi H. Coandă. Speolo­gia îşi are în E. Racoviţă un deschizător de drumuri. Gh. Marinescu a fun­damentat fiziologia şi anatomia patologică a creierului, fiind părintele şcolii medicale în această direcţie. Victor Babeş a fost socotit pe bună dreptate continuator al lui Pasteur. N. Paulescu a descoperit insulina. Cu Brâncuşi începe o nouă epocă în sculptura modernă, în vre­me ce geniul lui Enescu a fermecat iubitorii de muzică din cele mai îndepărtate colţuri ale pământului. Iorga a fost un Voltaire român, apropierea dintre Călinescu şi Sainte-Beuve în ceea ce priveşte dinamica vie a expresiei critice s-a impus, iar Panait Istrati era denumit de R. Rolland „un Gorki al Balcanilor”. Acestea sunt doar câteva nume din cele care s-ar putea cita, edificatoare, asupra inteligenţei şi măiestriei poporului român. Lor ar trebui să li se adauge şi alte personalităţi din toate domeniile: matematicieni, fizicieni, chimişti, medici, actori, muzicieni, scriitori, artişti plastici preţuiţi pe plan mondial. Preţuirea în ţară, a tuturor acestora a avut un răsunet important în lume, atât prin cunoaşterea directă a contribuţiilor cât şi prin tradu­ceri, în cazul literaturii. Cultura lumii a primit ca parte componentă contribuţia românească, inclusiv cea care era elaborată pe personalităţile româneşti aflate peste hotare, în comunităţile noastre. Prelucrările în limbi străine ca slavona, latina, sârbo-croata, polona, rusa, greaca etc. a cronicilor noastre, au însemnat primul pas în cunoaşterea poporului român, a faptelor sale de vitejie, a rolului jucat de acesta în spaţiul geografic carpato-dunărean. Până la tălmăcirea capodoperei populare Mioriţa şi a liricii de dor în franceză, engleză, germană, italiană etc. numeroase opere româneşti trecuseră graniţele ţării fiind cunoscute în mediile intelectuale europene. Este vorba de contribuţiile aduse de Nicolaus Olahus, Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, apoi de reprezentanţii iluminismului Şcolii Ardelene, care, la rândul lor au predat torţa primilor scriitori români moderni. Aproape concomitent cu folclorul românesc, păşesc în alte medii culturale şi scriitori ca D. Bolintineanu şi C. Bolliac, Costache Negruzzi şi V. Alecsandri, N. Bălcescu şi Alecu Russo, Al. Odobescu şi N.Filimon, precursori ai marilor clasici români. Era epoca formării statului naţional roman şi afirmarea pe plan universal a culturii însemna însăşi afirmarea unei etnii care-şi căuta locul binemeritat în ţările Europei. Scriitorii perioadei de la 1848 cu contribuţii meritorii la consolidarea statului român modern, au determinat apariţia în alte învelişuri lingvistice a fenomenului literar naţional. Odată cu M. Eminescu, I. L. Caragiale, I. Creangă- tripticul de aur al literelor româneşti, s-a produs un salt în ceea ce priveşte interesul pentru valorile poeziei, prozei şi dramaturgiei. Secolul al XX-lea vine, evident, cu valorile lui. Chintesenţe unice ale spiritualităţii româneşti sunt operele unor scriitori ca M. Sadoveanu, L. Rebreanu, L. Blaga, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, G. Călinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi mulţi alţii. Existenţa românilor în întreaga lume a însemnat şi aceeaşi mani­festare spirituală, făcând parte din acelaşi neam şi în consecinţă din aceeaşi cultură, chiar dacă unii reprezentanţi ai lor au scris şi în alte limbi, în primul rând din motive obiective pentru că se adresau altor cititori, ceea ce s-a întâmplat şi cu scriitorii şi istoricii din ţară care propagau astfel idei importante şi ofereau imaginea României în context mondial. Petru Movilă şi Dimitrie Cantemir sunt unele dintre cele dintâi nume care au îmbogăţit cultura României şi totodată pe cea europeană, dând prestigiu Rusiei şi Kievului. Fiul lui Cantemir, Antioh, a fost cel dintâi poet elevat din literatura rusă, iar Al. Puşkin, Gogol, Dostoievschi, Branislav Nuşič şi alţi scriitori europeni au legături colaterale cu neamul românesc. Reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au manifestat deopotrivă în Transilvania, dar şi la Roma, Padova, Viena, Berlin unde au învăţat, au trăit sau şi-au publicat scrierile. Întregul exil românesc de la 1848 a conceput opere reprezentative la Paris, Berlin, Istanbul şi în alte locuri. La sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de al XX-lea se deschid alte căi pentru numeroşi scriitori, artişti, medici, ingineri, profesori care îşi desfăşoară activitatea şi în străinătate, unii stabilindu-se definitiv în Europa Occidentală, îndeosebi în Franţa, Germania, Italia. Două genii ale artei româneşti, Constantin Brâncuşi şi George Enescu au creat îndeosebi în Franţa, unde şi-au găsit şi sfârşitul. Este şi cazul mari­­­lor artişti De Max şi Elvira Popescu, urmaţi de cineastul Jean Negulescu, al cercului de scriitori care au născut curentul Dada, având efecte asupra literaturii şi artei din prima jumătate a veacului trecut, apoi de marile nume care au îmbogăţit şi cultura română şi alte li­teraturi. Nu ne pro­punem să oferim liste de nume, ci să extragem câteva dintre cele mai semnificative, aşa cum le-a aşezat viaţa în afara graniţelor în veacul al XX-lea: H. Coandă, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Aron Cotruş Vintilă Horia, C. V Gheorghiu, N. I. Herescu, Ho­ria Stamatu, Al. Ciorănescu, Ştefan Baciu, Lucian Boz, Constantin Bră­i­lo­iu, Nicolae Titulescu, Sergiu Celibidache, Eugen Coşeriu, Horia Da­mi­an, Neagu Djuvara, I.C. Drăgan, Eugen Drăguţescu, Lucky Galac­tion, Al. Gregorian, Claudiu Isopescu, Petru Iroaie, Dinu Lipatti, Paul Miron, Alexandrina Mititelu, Jean Moscopol, George Emil Palade, C. Papanace, Ionel Perlea, Sever Pop, Mircea Popescu, Stelian Popescu, Ion Raţiu, Anghel Rugină, Pius Servien, Pamfil Şeicaru, Nicolae Ţimiraş, Remus Ţincoca, George Uscătescu, Maria Ventura, Octavian Vuia, Virginia Zeani, Nicolae Herlea, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Apostu, Ioana Ungureanu, George Palade, Grigore Arbore, Emil Loteanu, Eu­gen Doja, Andrei Sorel şi iarăşi lista este greu de încheiat fiind vorba de o întreagă enciclopedie.
Dintre elevii lui Brâncuşi, Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati au creat în continuare la Paris, Constantin Antonovici şi-a desfăşurat activitatea sculpturală în America, iar Miliţa Petraşcu s-a întors în ţară unde şi-a aflat consacrarea. Atâtea alte personalităţi româneşti completează aceste nomina­lizări în domeniul creaţiei, ştiinţei, medicinei, inventicii în toate ţările lumii. Cele mai multe sunt îndeobşte citate, altele rămân doar în cadrul instituţiilor şi comunităţilor unde au activat. Fără opera românilor din afară nu putem concepe cultura naţio­nală.
Că nu s-au obţinut premii Nobel este o chestiune de politică şi nu de valoare. Românii au contribuit la civilizaţia şi cultura omenirii mult mai mult decât popoare socotite mari. Acceptând acest destin, românii vor reveni cu supreme forţe, impunându-se în primul rând prin cultură. Marile personalităţi stau dovadă din trecut şi chezăşie a viitoarelor biruinţe. PROF. DR. VICTOR CRĂCIUN




*************************************


CONGRESELE SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI -
XI. EDIŢII ALE FORUMULUI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

Încă din momentul creării sale, conducerea Ligii Culturale a preconizat organizarea unor întruniri ştiinţifice menite a reuni pe domenii de activitate, personalităţile româneşti din întreaga lume. Acţionând pe numeroase alte planuri, această idee a dospit şi avea să devină faptă în toamna anului 1993. In vara acelui an, vicepreşedintele Ligii , prof. dr. Ilie Cristescu a informat conducerea că Prefectura Judeţului Caraş-Severin îşi propune iniţierea unui Forum al Românilor din Balcani, dar că nici nu dispune de informaţiile privind societăţile româneşti din aceste ţări şi nici nu dispune de baza organizatorică propice înfăptuirii unei asemenea acţiuni. A fost la început uşor să se unească eforturile în vederea iniţierii pentru prima dată în România a unui asemenea congres care a depăşit interesul balcanic, devenind al românilor de pretutindeni. S-au jalonat principiile organizatorice, baza conceptuală a întrunirilor, sta-bilindu-se locul de desfăşurare şi anume staţiunea Băile Herculane. Motivul a-legerii acestei localităţi s-a datorat nu numai vechimii şi rezonanţei, de aproape 2000 de ani, a minunilor săvârşite ,,ad aquas Herculi Sacras ad Mediam”, frumuseţii împrejurimilor, dar şi faptului că se află în calea unor principale zone de romanitate: Sudul Dunării bulgar, Valea Timocului, Macedonia, Albania, Banatul Sârbesc, Dalmaţia, Ungaria, Austria, Grecia, Turcia de unde erau aşteptaţi o mare parte din participanţi. Rămâne o chestiune uşoară - transportul delegaţilor din Basarabia şi sudul ei, din Bucovina, Ţinutul Herţa precum şi din toate celelalte părţi ale lumii. Fiind, cum spunea Nicolae lorga, singura ţară înconjurată tot de români, reprezentanţii a peste 8 milioane aflaţi în comunităţi din jurul ţării -dintre cei 13 milioane din lumea întreagă - aveau mai la îndemână Staţiunea Herculane, decât alte locuri. La toate acestea, de mare importanţă era oferta turistică datorată interesului aparte manifestată de conducerea staţiunii faţă de această idee care putea deschide o cale importantă în dezvoltarea ei.
Iniţierea şi pregătirea unui Congres de amploare presupunea eforturi orga­nizatorice aproape insurmontabile. Obiectivele şi secţiunile au fost formulate cu limpezime, trecându-se şi peste denumirea manifestării, triumfând ideea unui Congres în locul celei de Forum susţinută de Prefectura Caraş-Severin, prin prefectul Traian Zamfir. Acesta lovit în orgoliul său, s-a amestecat în tot felul de probleme organizatorice, şi la primul şi la al doilea Congres, cu aerul că vrea să ajute, dar în realitate mai mult încurcând lucrurile şi căutând în fapt să-şi facă interesele personale. Eliberarea sa din funcţia de Prefect a adus uşurarea în rândul celor ce se preocupau de bunul mers al Congreselor. (Ulterior, s-a dovedit că Traian Zamfir era mânat doar de ambiţii şi interese personale meschine şi la postul din diplomaţie în care fusese numit, în Iugoslavia şi din care a fost eliberat fiind exclus din corpul diplomatic românesc).
Problema cea mai spinoasă a fost aceea a invitaţilor, un ajutor esenţial fiind oferit de Ministerul Afacerilor Externe, posesor al datelor referitoare la Societăţile românilor din afară, conducerile, adresle şi telefoanele lor. Câţiva diplomaţi împătimiţi în chestiunea romanităţii, partizani ai ideii, au sprijinit direct convocarea Congresului care în acest mod a adunat nume reprezentative din întreaga lume, devenind cu adevărat un mijloc de cunoaştere, susţinere reciprocă şi impunere a idealului de romanitate, dincolo de bătăliile politice şi de partid care se desfăşurau în ţară.
Iniţiatorii au propus desfăşurarea lucrărilor sub patronajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, P. F. Teoctist, al Preşedintelui României, Ion Iliescu, Primului Ministru, Nicolae Văcăroiu şi Preşedintelui Academiei Mihai Dră-gănescu, astfel încât, pe de o parte se asigura temeinicia unui proiect serios, iar pe de alta o anumită independenţă de acţiune neguvernamentală, dincolo de politicile de orice natură ale momentului. Pentru că, în fapt, conducerea Congresului era asigurată de personalităţi nelegate de partide, fiind angrenaţi şi numeroşi români din comunităţi şi emigraţie, oameni preocupaţi de acţiuni clare în folosul dezvoltării legăturii spirituale între toţi românii. Prezentăm în conti­nuare succint modul de desfăşurare al fiecăruia dintre cele zece Congrese anterioare.


Primul Congres


Cel dintâi Congres a avut loc, în perioada 7-9 octombrie 1993, şi a fost binecuvântat de P. F. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu adresare directă către participanţi: „veniţi spre a lua lumina noastră strămoşească ortodoxă care este lumina neamului atât de oropsit şi împrăştiat în vânturile lumii”. Preşedintele României, Ion Iliescu, a transmis un călduros mesaj românilor de pretutindeni. „ Cunoaştem de multă vreme soarta celor din Basaraba şi Bucovina, destinul altor fraţi statornici de istorie în jurul României sau ajunşi până în Alaska, Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă. Acum, întreaga cunoaştere a situaţiei şi destinului lor a devenit una din cele mai importante laturi ale preocupărilor mele. De altfel, nici nu se putea, prin obligaţiile care îmi revin, să nu-mi asum unele răspunderi legate de soarta celor aproape 12 milioane de români aflaţi în întreaga lume. De aceea, chiar în condiţiile grele prin care trece România, grija noastră firească, în primul rând spirituală, se îndreaptă şi spre ei pentru că destinul lor face parte din existenţa noastră de neam, cultura lor este cultura noastră românească”.
Din Republica Moldova i s-a alăturat Preşedintele Mircea Snegur care a salutat Congresul astfel: „încă odată: succes deplin în acţiunea dumneavoastră de dezvoltare continuă a culturii tuturor fiilor spiritualităţii româneşti”. Congresul dintâi a fost condus de domnul Adrian Năstase. Domnia sa a avut îndelungi convorbiri cu cei peste 400 de delegaţi din afara graniţelor ţării, reprezentând peste 60 de organizaţii şi asociaţii, cunoscând astfel nemijlocit dureroasele probleme cu care se confruntă, dorinţa de a se afla în permanentă legătură cu ţara.
Au mai prezentat saluturi şi mesaje: Liviu Maior, Ministrul învăţământului, din partea Guvernului, Acad. Mîhai Drăgănescu, Preşedintele Academiei Române. Ca document principal în vederea dezbaterilor a fost supus şi studiul Pentru cei 33 de milioane de români din lume. în urma discuţiilor purtate s-a ajuns la concluzia că această cercetare se bazează pe date întemeiate şi că într-adevăr există, pe lângă aproape 23 de milioane de români din ţară, încă aproximativ 13 milioane de români în întreaga lume. În cadrul Plenului au vorbit: Ion Ungureanu (Ministrul Culturii, Chişinău), Moise Ianăş (vicar, Vârşet), Ştefan Frătean (Consilier Departamental, Budapesta), Lica Melnic (Lituania), Vasile Leviţchi (Cernăuţi), Kopi Kycyku (Albania), Grigore Vieru (Chişinău), Gheorghe Funar, Vasile Teodorescu, Victor Surdu, Ion Rotaru Cordân (Iugoslavia), Iancu Gogâltan, Ilie Cristescu, Gheorghe Petruşan (Ungaria), Emil Pătraş (Cernăuţi), Ivan Alexandrov (Bulgaria), Lucian Marina (Iugoslavia), Petru Grozavu (Ucraina), Dumitru Crăciunovici (Valea Timocului), Anatol Codru (Transnistria), Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, I. P. S. Nicolae, Ioan Doru Tărăcilă, Traian Zamfir. În cadrul celor patru secţiuni ale Congresului au fost prezentate 35 de comunicări: I. Românii vechime, destin, viitor; II. Valori româneşti din Balcani şi zo­nele învecinate; III. Turismul - mijloc de apropiere şi cunoaştere a specificului românesc; IV. Pentru a vieţui in mileniul III.
Au fost prezentate expoziţiile de fotografii Vasile Blendea şi Nicolae Răileanu, creaţii ale creatorilor români din Uzdin-Iugoslavia, un spectacol de gală şi s-a făcut o călătorie de documentare în staţiunea Herculane, la Drobeta Turnu-Severin, Târgu-Jiu (Complexul Monumental Brâncuşi).
Congresul a adoptat un amplu program de acţiune propunând instituţionalizarea lui şi şi-a ales conducerea, Preşedinte de onoare devenind Preşedintele României, Ion Iliescu, iar copreşedinţi executivi Adrian Năstase şi Adrian Păunescu. Lucrările Primului Congres al Spiritualităţii Româneşti au apărut în volum în anul 1994.


Al doilea Congres

Cel de-al doilea Congres a vut loc la 16-18 octombrie 1994, fiind onorat de prezenţa Preşedintelui României, Ion Iliescu. A fost pentru prima oară în istoria ţării noastre când şeful statului s-a interesat în mod substanţial de originea, existenţa şi starea celor aproape 13 milioane de români de peste hotare, stare de fapt recunoscută ca atare de cele mai înalte oficialităţi ale ţării.
Participarea Preşedintelui României a oferit Congresului prestigiul şi ţinta necesară unui asemenea eveniment, iar alocuţiunea sa a dovedit, prin informaţie istorică şi fermitate politică şi diplomatică, faptul că ţara de acasă este cea veşnică, încurajând românii de pretutindeni să revină la matca lor, arătând că statul are datoria morală şi materială să încurajeze relaţiile între toţii fii săi. În cadrul Plenului, I. P. S. Nestor, a adus Binecuvântarea P. F. Teoctist, au fost prezentate mesajele preşedintelui Adrian Năstase, ale Guvernului, de către Ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu şi din partea lui Ion Raţiu, vicepreşedintele Camerei şi au rostit cuvântări Mihai Ungheanu, Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Victor Crăciun, Pavel Gătăianţu (Iugoslavia), Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Ivan Alexandrov (Bulgaria), Mihai Cimpoi (Basarabia), Kopi Kycyku (Albania), Aristide Buhoiu, (SUA) Lica Melnic (Ţările Baltice), Viorel Roman (Germania), Andrei Strâmbeanu (Basarabia), Petre Soltan (Basarabia), Nicolae Negoescu (Minitrul Învăţământului), Stan Terzi (Moscova), Hojdu Gozo, Boris Mateenco (Basarabia), Iancu Gogâltan, Gligor Popi (Iugoslavia), Ioana Ungureanu (Italia), Cornel Bucur, Vladimir Nicu (Basarabia), Vasile Anestiade (Basarabia), Eugen Caraghiaur (Canada), Svejina Nicolova (Bulgaria), Geo Călugăru, Vlad Nisipeanu, Al. Şoltoianu (Moscova), Panta Cebzan (Iugoslavia), Vasile Teodorescu (procuror general adjunct), pr. Constantin Galeriu, Ion Marcoviceanu (Iugoslavia), Gh. Marinescu, Corneliu Bălan, Ilie Cristescu, Petre Ianculovici, Petru Grozavu, Vlad Bejan, Ion Buga (Chişinău).
Au fost prezentate comunicări în cinci secţiuni: I. Istorie; II. Cultură şi religie; III. Specificul culturii tuturor românilor; IV Societăţi şi programe româneşti; V Economie, finanţe, turism, în care s-au prezentat 50 de comunicări care au fost tipărite în volumul Lucrările celui de al doilea Congres al Spiritualităţii Româneşti, apărut în 1995.
A fost ales un comitet de acţiune restrâns, menit a desfăşura activitatea între Congrese. Preşedinte de onoare a rămas Ion Iliescu, Preşedintele României, iar copreşedinţi Adrian Năstase şi Adrian Păunescu, Secretari executivi au fost aleşi Victor Crăciun şi Ilie Cristescu, preconizându-se a conduce direct Centrul pentru cooperare şi sprijin al românilor de pretutindeni cu sediul la Herculane, ca organ guvernamental, precum şi Grigore Vieru.
Congresul a adoptat o Declaraţie privind eliberarea grupului Ilaşcu şi un document privind denumirea Limba română ca limbă oficială în Republica Moldova.


Al treilea Congres


Cel de al III-lea Congres s-a desfăşurat în perioada 17-19 noiembrie 1995 sub preşedinţia domnilor Adrian Năstase şi Adrian Păunescu. I.P.S. Nestor Vornicescu a dat glas Binecuvântării P. F. Teoctist adresându-se Congresului: „Aceasta este ziua pe care afăcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim înaintea sa. Căci bine este şi frumos când sunt fraţii împreună. Aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se potrivesc şi astăzi... Spiritualitatea românească este coloana vertebrală a Bisericii Ortodoxe Române şi a neamului nostru, iar roadele ei sunt mai bogate cu cât poporul este mai drept-credincios, mai însetat de cultură, de cunoaştere, de iubire de Dumnezeu... Cu speranţa că va fi mai bine pentru neamul românesc de pretutindeni şi ca acest Congres va aduce noi contribuţii la afirmarea deplina a spiritualităţii noastre, sa ne bucurăm şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit prilejul să fim din nou împreună. “
Pentru a treia oară, preşedintele Ion Iliescu a fost direct interesat de problemele românilor de pretutindeni, Mesajul său adresat participanţilor precizând: „Aşa cum am spus acum un an, credea rolul acestor întâlniri este de apune bazele unor relaţii noi, ale românilor de peste hotare cu ţara, cu mediul românesc actual. întărirea acestor relaţii este o acţiune de interes naţional, pe care nu avem voie s-o umbrim prin conotaţii politice, de interes îngust, şi mai ales trebuie să ne ferim de a transfera în rândurile diasporei divizările şi adversităţile politice interne. Cred că e momentul să ne manifestăm cu înţelepciune în spiritul solidarităţii noastre autentice, contribuind fiecare la o mai bună cunoaştere a problemelor cu care se confruntă românii de peste hotare, la apropierea lor sufletească de vatra ţării. O coeziune spirituală mai concretă şi o comunicare în dublu sens ne vor ajuta sa înţelegem condiţiile în care trăiesc şi vom găsi astfel mai uşor şi calea de a-i ajuta moral şi material, de a-i sprijini concret să fie recunoscuţi ca minoritate străină acolo unde trăiesc, fiind cetăţeni loiali ai statului respectiv, dar cu drepturi cuvenite pentru a-şi păstra limba, cultura şi tradiţiile”.
Scrisoarea Primului Ministru al României, Nicolae Văcăroiu a fost prezentată de Dan Matei Agaton, Ministrul Turismului, iar Mesajul Preşedintelui Senatului, Oliviu Gherman, de Senatorul preot Simion Tatu. Au mai rostit alocuţiuni Acad. Gh. Mihăilă, în numele conducerii Academiei, Ilie Fonta, Andrei Strâmbeanu (Basarabia), Prinţesa Caragea (Franţa), Victor Crăciun, Fenzia Ruşid, Grigore Vieru, Şerban Andronescu (SUA), Ivan Alexandrov (Bulgaria), Petru Posteucă, în numele deputatului Ion Popescu (Ucraina), Dragoslav Alexici (Vârşeţ), Josefina Hegget (Anglia), Ion Cizmaş (Iugoslavia), Nicolae Dabija (Basarabia), Aristide Buhoiu (SUA), Gheorghe Dumitraşcu, Eugen Doga (Moscova), Corneliu Stan (Austria), Măria Briedis (Letonia), Viorel Roman (Germania), Gheorghe Funar, Mitco Kostov Papulis (Macedonia), Ion Borşevici (Basarabia), Arcadie Opaiţ (Cernăuţi), Mihai Cimpoi (Chişinău), Eugen Caraghiaur (Canada), Cristea Sandu Timoc, Ion de Hondol (SUA), Petru Godiac (din grupul Ilaşcu, Basarabia), Valentin Borda, Zaran Sibinovici (Iugoslavia), Kopi Kycyku (Albania), G. Grigoriu, Dumitru Hasdeu (Sudul Basarabiei), Petre Grozavu (Chişinău), Petru Buburuz (Chişinău), Gheorghe Simion (Transcarpatia), Moise Ianăş (Iugoslavia), Radu Popa (Moscova), Ioan Teodor Stan, Stelian Borza, Nina Josu (Basarabia), Stan Terzi (Moscova), Ioan Matei, Acad. Ilie Untilă (Chişinău), Veriga Dimitrac (Corcea). Concluziile lucrărilor au fost prezentate de Adrian Păunescu. S-au votat totodată Declaraţia privind limba română şi Mitropolia Basarabiei, Declaraţia privind reconcilierea ungaro-română, Declaraţia privind România factor de pace şi stabilitate în zonă şi în lume, Apel privind eliberarea grupului Ilaşcu, Rezoluţia Congresului Lucrările ştiinţifice au fost comunicate în cinci secţiuni: I. 500 de ani de la atestarea scrisului românesc; II. Biserica Ortodoxă în devenirea şi păstrarea neamului românesc; III. Suflet şi timp românesc în comunităţile noastre isto­rice; IV. Perspective româneşti - 5 ani până la Mileniului; V. Drepturile omului şi ale originarilor români.

Al patrulea Congres

Cel de-al IV-lea Congres s-a desfăşurat între 10-12 noiembrie 2000. Este momentul să precizăm că întreruperea desfăşurării, vreme de cinci ani, suntem nevoiţi să o punem pe seama totalului dezinteres manifestat de preşedintele Emil Constantinescu şi de mulţii Prim Miniştri, care s-au perindat sub acoperişul CDR. Preşedintelui ţării i-au fost transmise numeroase sesizări şi rugăminţi în legătură cu situaţia românilor din iunie şi cu sărbătorirea, în 1998, a 80 de ani de la Unirea Basarabiei şi Bucovinei, acesta neluând în seamă nici una dintre propunerile făcute de cele 28 de organizaţii care au semnat un Memorandum în vederea continuării Congresului. Această nepăsare faţă de un act sărbătoresc, la care participase pe când nu era preşedinte, a avut impact negativ deopotrivă în ţară şi în Basarabia, cu atât mai mult cu cât se dădea... basarabean. Tot aşa Radu Vasile a rămas impasibil la solicitările de a sprijini Congresul românilor de pretutindeni.
S-a depăşit acest moment în noiembrie 2000 când s-a găsit o altă soluţie organizatorică şi materială, fără implicarea oficialităţilor. Domnul Ion Iliescu a ţinut şi de data aceasta să transmită Mesajul său în calitate de candidat la prezidenţiale şi să aprecieze: „Aşezând în centrul preocupărilor Congresului dumneavoastră modalitatea prin care românii de pretutindeni pot contribui la readucerea României în familia statelor europene, din care a fost înstrăinată împotriva voinţei ei în urma aranjamentelor ce au succedat celui de al doilea Război Mondial, oferiţi o lecţie de luciditate şi de voinţă de a participa la o operă cu adevărat istorică.“
Congresul i-a transmis un răspuns călduros rugându-1 ca, în cazul câştigării alegerilor, să fie preocupat de problemele românilor de pretutindeni. Au fost prezentate Mesajul şi Salutul din partea Patriarhiei României, Academiei Române şi au luat cuvântul: Alexandru Şoltoianu (Moscova), Ion Cizmaş (Iugoslavia), ambasadorul C. Gheorghiu în numele Fundaţiei Drăgăn, Acad. Alexandrina Cernova (Cernăuţi), Acad. Grigore Vieru (Chişinău), Ivan Alexandrov (Bulgaria), Corneliu Stan (Austria), Mitko Kostov (Macedonia), Nicolae Dabija (Basarabia), Vangjel Shundi (Albania), Zaran Radivojedvic (Zajcear-Valea Timocului), N. Popa (Moscova), Viorel Roman (Germania), Nicolae Lupan (Franţa), Nicolla Pipa (Albania), Ion Miloş (Suedia), Kopi Kycyku (Albania), Lucian Marina (Iugoslavia). Au fost votate Apelul privind eliberarea Grupului Ilaşcu, Declaraţia despre Drepturile românilor şi Rezoluţia Congresului. Au urmat lucrările pe Secţiuni: I. Eminescu şi românii de pretutindeni la 150 de ani; II. Integrarea europeană a României - opţiune a românilor de pretutindeni; III. Probleme istorice şi actuale privind relaţiile dintre românii de peste hotare şi statele cărora le aparţin în calitate de cetăţeni, în cadrul cărora au fost prezentate peste 40 de comunicări.
Preşedinţia Congresului a fost încredinţată, în continuare, poetului Adrian Păunescu fiind în acelaşi timp aleşi ca vicepreşedinţi mai mulţi reprezentanţi din comunităţile româneşti, iar secretari executivi Victor Crăciun şi Ilie Cristescu.


Al cincilea Congres


Desfăşurat tot în Staţiunea Băile Herculane, între 28-29 noiembrie 2001, Congresul şi-a încheiat practic lucrările prin participarea la marile Serbări ale Unirii, desfăşurate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României la 1 Decembrie. La lucrări au participat peste 350 de reprezentanţi ai 80 de organizaţii şi asociaţii, ai presei, instituţiilor publice ale românilor de pretutindeni care au apreciat, în unanimitate, că au asistat la „o biruinţă a spiritualităţii româneşti”. Lucrările Congresului au fost deschise de preşedintele Adrian Păunescu. S-a oficiat slujba religioasă cu un sobor de preoţi în frunte cu Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei care a transmis şi mesajul P. F. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cuvântul de salut, adresat Congresului de preşedintele Ion Iliescu a fost făcut cunoscut de Adrian Păunescu după care s-a citit mesajul Primului Ministru, Adrian Năstase, transmis de Vasile Dâncu, ministrul Informaţiilor Publice. Au mai trimis mesaje Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi al Cultelor, alte personalităţi. Au luat cuvântul în Plenul Congresului Mihai Cimpoi (Basarabia), Ioan Cizmaş (Serbia), Ivan Alexandrov (Bulgaria), Emil Loteanu (Basarabia), Nicolae Lupan (Franţa), Vasile Tărâţeanu (Bucovina), Nicolae Dabija (Basarabia), Viorel Roman (Germania), Alexandrina Cernova (Bucovina), Olga Felea Aravantinou (Grecia), Ion Hondol (SUA) şi alte personalităţi din lume şi din ţară. În continuare lucrările s-au desfăşurat pe secţiuni: 1. Rădăcinile şi vechimea neamului românesc; 2. Românii de pretutindeni şi economia României; 3. Probleme actuale ale relaţiilor cu Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Iugoslavia; 4. Organizaţiile şi societăţile românilor din lume - realizări, programe şi necesităţi; 5. Cultura tuturor românilor în perspectiva Mileniului III, prezentându-se peste 75 de comunicări. Congresul a ales în continuare preşedinte pe Adrian Păunescu, iar ca secretari executivi pe Victor Crăciun şi Ilie Cristescu.


Al şaselea Congres


Între 28 noiembrie şi 1 Decembrie 2002, s-a desfăşurat cel de al Vl-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti, schimbându-se locul organizării lui din Staţiu­nea Băile Herculane la Alba Iulia. Stabilirea iniţială a locului de desfăşurare, şi-a avut evident, raţiunile ei, cum s-a văzut. La solicitarea unor participanţi statornici, mari personalităţi ale românilor din lume, o primenire era necesară şi, în această privinţă, s-au adăugat neînţelegerile ivite între Conducerea Congresului şi oficialităţile din judeţele Caraş-Severin şi Băile Herculane care puneau mai presus interesele lor faţă de scopul real, afirmat de la început şi menirea acestei forme de manifestare a tuturor românilor. Întrucât la ultimele două Congrese s-a cerut mai larga cunoaştere a ţării, astfel încât s-au organizat călătorii documentare în Ţara Haţegului, pe descinderea Dunării şi în alte locuri, iar în anul 2001 a fost considerată potrivită participarea congresiştilor la Serbările Unirii de la Alba Iulia; a fost stabilit sediul manifes­tărilor în Capitala Marii Uniri, mutându-se deci aici şi onorându-se locul încoro­nării lui Mihai Viteazul şi Ferdinand I. Dacă Alba Iulia era în conştiinţa românilor de pretutindeni drept Cetatea Unirilor, începând din 2002 i s-a adăugat tradiţionalei urbe o nouă acţiune emblematică: Cetate a romanităţii, prin desfăşurarea Congresului Spiritualităţii Româneşti. Ea îşi păstrează astfel denumirea dată cândva de Mecca românilor.
În noile condiţii, Congresul a fost onorat de prezenţa Primului Ministru Adrian Năstase care a fost însoţit de numeroşi şi importanţi miniştri dn Guvernul pe care îl conduce: Răzvan Theodorescu, Octav Cozmâncă, Vasile Dâncu, Dan Ioan Popescu, alte personalităţi de seamă ale vieţii politice, marcând paralel şi începutul manifestărilor prilejuite de Ziua Unirii. Au fost transmise cuvintele de îmbărbătare ale P. F. Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi mesajul Preşedintelui Ion Iliescu, alte saluturi ale oficialităţilor, ale Academiei Române, ale unor instituţii Centrale şi salutul gazdelor rostit de loan Rus, prefectul judeţului.
Condus de poetul Adrian Păunescu, preşedintele Congresului, forumul a întrunit aproape 400 de participanţi, importanţi conducători ai comunităţilor istorice româneşti şi ai unor organizaţii şi societăţi de seamă: acad. Mihai Cimpoi, cu o impresionantă delegaţie din Basarabia (din care au făcut parte Ion Hadârcă, cel dintâi preşedinte al Moldovei libere şi al Frontului Popular, Nicolae Dabija, Ion Buga, Vasile Grozavu, Nina Josu), dârzul bucovinean Vasile Tărâţeanu, Ioan Cizmaş, preşedintele Comunităţii Românilor din Iugoslavia şi prefect al regiunii Dunării de Nord, alături de care s-au aflat Milan Vancu, Gligor Popi, Aurel Berlovan, Mitko Kostov, preşedintele Societăţii Aromâneşti din Macedonia, cel mai mare compozitor român de astăzi, Eugen Doga, care îşi desfăşoară activitatea la Moscova, Vasile Barba, preşedintele Uniunii Mondiale a Aromânilor cu sediul la Freiburg, Corneliu Stan, cercetătorul romanist din Austria, Nicolae Popa, Aristide Buhoiu, Ion de Hondol, toţi trei din S.U.A., preotul Neluţu Oprea din Sofia, Kopi Kycyku din Albania, pentru a oferi doar câteva nume bine cunoscute.
Li s-au alăturat distincte personalităţi din ţară, între care acad. Camil Mureşan, Raoul Şorban, Marcel Guguianu, Petre Achiţenie, Ion Grigore, C. Gh. Marinescu, Mircea Dogaru, oameni de cultură şi politicieni, în special din Transilvania, şi în primul rând din Alba-Iulia.
Cu prilejul Congresului s-a adâncit reconcilierea Bisericii Ortodoxe Ro­mâne cu Biserica Greco-Catolică, şefii lor, Î.P.S. Andrei Andreicuţ şi Î.P.S
. Lucian, aflându-se la masa prezidiului, alături de premierul Adrian Năstase. Alocuţiunea Primului Ministru, intervenţiile punctuale ale preşedintelui Congresului, dezbaterile din cele patru secţiuni privind rolul istoric şi obârşiile românilor, relaţiile cu ţările în care se află comunităţi importante de români, pericolul deznaţionalizării, sprijinul, îndeosebi cultural, pentru anumite zone încărcate de romanitate au contribuit la clarificarea unor probleme dintre cele mai importante, iar documentele Congresului, în special Rezoluţia, au accentuat încă odată necesitatea INSTITUŢIONALIZĂRII lui pentru a putea aplica fundamentala strategie a ţării, menită să vină în sprijinul celor 13 milioane aflaţi cât este pământul în lung şi în lat.
În plenul Congresului au fost exprimate proaspete opinii, substanţiale şi convingătoare, adâncite apoi în cele patru secţiuni: I. Conceptul de spiritualitate, credinţă şi cultură comună privind românii de pretutindeni; II. Unitatea şi Unirea în conştiinţa întregii romanităţii; III. Interacţiunea economică a tuturor românilor; IV. Romanitatea şi viaţa internaţională la începutul mileniului trei. Au luat cuvântul peste 60 de participanţi, între care decanul de vârstă al Congresului, Raoul Şorban, acad. Camil Mureşan, C. Gh. Marinescu, Nicolae Popa(SUA), Elena Dimitriu(Rusia), Gligor Popi(Serbia), Vasile Barba(Serbia), Mircea Dogaru, Gh. Zbuchea, Mitko Kostov(Macedonia), Eugen Caraghiaur(Canada), Corneliu Stan(Austria), Milan Vancu(Serbia), Dimitrie Crăciunovici(Valea Timocului), Nicolae Dabija(R. Moldova), Ion Hadârcă(R. Moldova), şi alţii.
Adrian Păunescu s-a bucurat de alegerea în continuare în funcţia de preşedinte, Secretariatul executiv fiind încredinţat lui Victor Crăciun, Ilie Cristescu şi Ioan Maier.

Al şaptelea Congres


La 10 ani de când s-au pus bazele acestei manifestări de suflet românesc, la Alba-Iulia, s-au desfăşurat lucrările celui de-al VII-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti, în capitala unirilor neamului nostru, tocmai pentru ca reprezentanţii din comunităţi şi dispora să participe la Serbările Marii Uniri din 1918.
Congresul a întrunit peste 450 de personalităţi din întreaga lume şi din ţară, reprezentând 83 de organizaţii, societăţi, case de presă şi edituri care au prezentat, vreme de trei zile, în plen şi în cele patru secţiuni: 85 de ani de la Marea Unire a românilor şi perspectivele ei istorice; Biserica şi rolul ei în apărarea unităţii neamului; Contribuţia şcolii la păstrarea limbii, culturii şi tradiţiilor românilor de pretutindeni; Pentru o nouă Românie -factori social-politici şi diplomatici, economici, turistici şi promovarea ţării în lumea contemporană, 250 de comunicări ştiinţifice şi de suflet, reale contribuţii la înţelegerea romanităţii şi la stadiul actual al dezvoltării relaţiilor de frăţietate.
Ca de fiecare dată, Congresul a fost deschis de Imnul Naţional, în execuţia fanfarei din Coştei, şi Imnul Congresului, pe versurile lui Adrian Păunescu, şi de slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Î.P.S. Andrei. Preşedintele Congresului, Adrian Păunescu, a marcat stadiul actual al desfăşurării lui, urmând salutul prefectului Mugurel Liviu Sârbu, cuvântul secretarului de stat Titus Corlăţean, în numele Departamentului pentru românii din afara graniţelor, şi mesajul ministrului de Externe, Mircea Geoană, prezentat de ambasadorul Gabriel Brânzan.
Printre vorbitori s-au aflat conducătorii societăţilor româneşti de pretutin­deni, V. Untilă, V. Grozavu, Mircea Hava - primarul municipiului Alba-Iulia, Vasile Tarâţeanu, Adam Puslojici, Ion Milos, Olga Aravantinou, Nicolae Popa, Eugen Grebenkov, Matti Koskello, Ilie Ilaşcu, Mitko Kostov, Chira Meghea, Rodion Popa, Coneliu Stan, Kopi Kycyku, Minai Cimpoi, Vasile Barbu, Ioan de Hondol, Ilie Cristcscu, Nicolae Dabija, Mircea Chelaru, Gh. Opriş, Gh. Zbuchea, Ion Hadârcă, Ionică Toderaş, Mircea Dogaru, Lidia Podorean, Andrei Calancea, şi alţii.
În cadrul dezbaterilor, Adrian Păunescu a promovat opinia participanţilor în legătură cu raportul dintre limbă şi ţară, şi anume care dintre acestea are rolul preponderent în păstrarea identităţii unui neam. În încheiere, au fost supuse atenţiei Congresului Rezoluţia, Apelul şi Declaraţia, documente adoptate în urma discuţiilor analitice. Declaraţia de poziţie privind federalizarea Republicii Moldova, care a fost transmisă imediat Consiliului Europei, CSCE, şi a fost citită la 30 noiembrie, ora 12, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, în faţa zecilor de mii de participanţi la demonstraţia de protest împotriva unui nou memorandum care răpeşte dreptul la independenţă al românilor basarabeni. Victor Crăciun, secretar executiv al Congresului, a dat citire propunerilor privind conducerea acestuia, votate în unanimitate. Ca preşedinte al Congresului a fost ales, în continuare, Adrian Păunescu. Au fost, de asemenea, aleşi vicepreşedinţii reprezentând marile comunităţi din întreaga lume.
În final, Adrian Păunescu a anunţat Congresul că preşedintele Ion Iliescu a acceptat, la cererea participanţilor la Congres, să devină Preşedinte de Onoare al Congresului Spiritualităţii Româneşti.
Încă de la cea dintâi manifestare a sa, din 1993, congresiştii au solicitat, în Rezoluţia adoptată, desfăşurarea unei acţiuni susţinute şi în perioada dintre congrese, astfel încât acesta să nu rămână doar un forum festiv anual, ci un organism viu al românilor de pretutindeni şi, în primul rând, al celor din comunităţile istorice din Republica Moldova - Basarabia; Ucraina - Bucovina, Transcarpatia, Ţinutul Herţa, Bugeac; Serbia - Voievodina, Valea Timocului; Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania.
Congresul Spiritualităţii Româneşti, ca instituţie de sine stătătoare, nu dublează acţiunile Departamentului guvernamental de specialitate, ci îl completează armonios, fiind un parlament al romanităţii, dincolo de acţiunile pe care Guvernul României le întreprinde sistematic pentru fraţii noştri din afara graniţelor. El îşi poate permite mult mai multe fapte, fiind un consiliu al tuturor românilor, o instituţie reprezentativă şi unică a celor peste 12 milioane de români aflaţi în întreaga lume. De aceea se cere instituţionalizarea lui, singura capabilă să acopere interesele tuturor românilor. Aceasta presupune crearea unui solid sistem de documentare pentru informarea asupra numărului românilor din lume, particularităţilor lor, nevoilor în perspectivă şi imediate, sprijinirea directă a acţiunilor pe care le desfăşoară, susţinerea progra­melor prin participarea nemijlocită a ţării, dar şi a comunităţilor respective.
Numai în acest fel vor putea fi antrenate nu numai fondurile statului român în înfăptuirea programelor din comunităţi, dar şi a unor firme din ţară şi străinătate, a unor mecenaţi şi chiar a guvernelor din ţările în care se află numeroşi români. Pentru susţinerea priorităţilor, pe termen mai lung sau mai scurt, s-a cerut elaborarea unor planuri ferme, ţinând seama de nevoile fiecărei comunităţi, un accent deosebit punându-se pe editarea de publicaţii şi cărţi, realizarea de monumente, acţiuni determinate de momente aniversare, cele care unifică sufletele.
Instituţionalizarea înseamnă mai întâi aplicarea unei strategii coerente în problema romanităţii, după modelul francofoniei, dar conforme specificului şi idealului românesc.
Momentul culminant ai reuniunii de suflet românesc 1-a constituit întâlnirea conducătorilor reprezentanţilcr românilor de pretutindeni cu domnii Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Preşedintele României a mulţumit pentru gestul făcut de Congres, care l-a ales Preşedinte de Onoare al acestei prestigioase manifestări internaţionale.
Despre problemele, păsurile, nevoile curente, dar şi aprecierea sprijinului direct oferit de România au vorbit Mihai Cimpoi (Basarabia), Adam Puslojici (Serbia), Nicolae Popa (SUA), Valeriu Lazarov (Spania), Ivan Alexandrov (Bulgaria), Mitko Kostov (Macedonia), Vasile Tărâţeanu (Bucovina), Kopi Kycyku (Albania), Adrian Păunescu - preşedintele Congresului, Victor Crăciun - secretar executiv.
Ideea lansată, a instituţionalizării, a fost primită cu interes de premierul Adrian Năstase care, în cuvântul său, a recomandat stabilirea unor strânse legături ale românilor de pretutindeni cu Departamentul guvernamental, menit să le susţină programele. În închiderea întrunirii, preşedintele României, Ion îliescu, a apreciat activitatea desfăşurată de Congres şi a promis că România îi va susţine pe românii din întreaga lume. Prin toate acestea, credem că acest Congres a devenit istoric.

Al optulea Congres

În zilele de 8, 9 şi 10 octombrie a.c, s-au desfăşurat la Alba Iulia lucrările Congresului Spiritualităţii Româneşti, aflat la a VlII-a ediţie, care a reunit peste 350 de participanţi provenind din ţară şi de peste hotare, respectiv din aproape toate statele în care trăiesc comunităţi româneşti, şi anume: Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Muntenegru, Ungaria, Macedonia, Bulgaria, Rusia, Germania, Albania, Croaţia, Slovacia, Slovenia, Austria, Grecia, Spania, Italia, Franţa, Anglia, Elveţia, Israel, Suedia, Australia, Olanda, Canada, SUA, Finlanda, Siria.
După cuvântul de deschidere a lucrărilor Congresului, rostit de către Preşedintele executiv al acestuia, Poetul şi Senatorul Adrian Păunescu, au fost pre­zentate Mesajele adresate Forumului Spiritualităţii Româneşti, din partea Preşedintelui României, Ion Iliescu, Preşedinte de Onoare al Congresului, a Primului-Ministru Adrian Năstase, precum şi a Binecuvântării Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul României. Au mat rostit alocuţiuni de elevată ţinută ştiinţifică şi patriotică, acad. Eugen Simion, Preşedintele Academiei Române, înalt Prea Sfinţia Sa Andrei, Episcopul Alba Iuliei, prof. univ. dr. Victor Crăciun, secretarul executiv al Congresului, prefectul judeţului ş.a.
Spre deosebire de congresele anterioare, cel de-al VlII-lea Congres s-a caracterizat nu numai printr-o bună organizare, ci şi prin abordarea unor subiecte, probleme de stringentă importanţă, privind destinele românilor de pretutindeni, -cultivarea sentimentului identităţii naţionale, a valorilor perene ale istoriei, culturii şi civilizaţiei poporului român, a ideii de unitate spirituală.
Lucrările Congresului au fost structurate în patru secţiuni, având o tematică multivalentă, judicios selectată şi formulată, în consonanţă cu imperativele, nevoile unităţii spirituale ale românilor de pretutindeni, şi anume: Secţiunea I: Istoria şi civilizaţia tuturor românilor, unitatea şi specificul lor în cultura universală; Secţiunea a. Ii-a: şcoala în viaţa românilor. 250 de ani ele la începuturile învăţământului naţional organizat la Blaj; Secţiunea a 111-a: Limba română, temei ele identitate naţională; Secţiunea a IV-a: Romanitatea în lume la început de Mileniu III şi legăturile cu ţara: prezenţă, integrare, perspective.
În cadrul acestor secţiuni au fost prezentate peste 140 de comunicări ştiin­ţifice, prevalent de către românii din ţară şi de peste hotare, personalităţi de pres­tigiu în comunităţile naţionale sau academice, universitare, care au adus contribuţii teoretice remarcabile privind istoria, cultura, civilizaţia neamului românesc de pre­tutindeni - sau au formulat propuneri valoroase, au sugerat căi şi mijloace adecvate pentru intensificarea şi eficientizarea activităţii Congresului Spiritualităţii Naţionale în relaţiile cu românii desţăraţi.
În alocuţiunea pe care am rostit-o de la tribuna Congresului, în calitate de vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi de membru în Comitetul Director al Congresului Spiritualităţii Româneşti, am relevat un adevăr incontestabil, şi anume: mai buna organizare a acestei Mari Reuniuni a reprezentanţilor românilor de pretutindeni, în raport cu anii anteriori, participarea superioară nu numai numerică, dar mai ales calitativă şi activă, prin comunicări ce au avut menirea să ilustreze problemele concrete, de cele mai multe ori grave, cu care se confruntă comunităţile româneşti, mai ales din Ucraina, Basarabia, Serbia (Timocul românesc). Este meritul Comitetului Director de a fi reuşit performanţa mobilizării la acest Congres a celor 300 de participanţi, şi care au conferit date şi informaţii deosebit de valoroase privind starea de spirit, doleanţele, nevoile şi expe­rienţa dobândită în lupta pentru respectarea drepturilor general valabile, universale, incluse în Carta ONU, cu privire la minorităţile naţionale.
După cum am subliniat expres şi-n intervenţia mea, se cuvine să relevă m faptul că, de la ultimul Congres până acum, o contribuţie de valoare inestimabilă pentru apărarea cauzei românilor de peste hotare a adus-o revista Flacăra lui Adrian Păunescu, în paginile căreia s-au publicat zeci de articole protestatare, incrimi­natoare, în raport cu atitudinea opresivă a autorităţilor de la Tiraspol faţă de şcolile româneşti din Transnistria sau a guvernului de la Chişinău faţă de limba şi istoria românilor, imnul de stat, faţă de presa democratică şi posturile de Radio şi Televiziune care transmit în limba română. îndeplinesc o datorie morală, de credinţă, relevând şi faptul că> Preşedintele Con­gres­ului Spiritualităţii Româneşti, Poetul Naţional Adrian Păunescu, a adus, ca nimeni altul, contribuţii incomensurabile la apărarea Cau­zei Naţionale, nu numai în paginile revistei Domniei sale, ci şi de la tribuna Parlamentului, dezavuând dezvelirea statuii generalilor maghiari asasini a peste 40.000 de români în 1848 şi distrugerea unor sate întregi româneşti, a prevederilor constituţionale şi a unor legi ordinare privind introducerea limbii minorităţilor naţionale în derularea unor procese în justiţie, semnalarea pericolului privatizării unor întreprinderi cu caracter strategic sau ocuparea de către capitalişti din Ungaria a peste 60% din economia Transilvaniei, privatizarea extrem de păguboasă a staţiunii Sovata etc.
Toate acestea sunt şi împliniri ale Programului de acţiune a Congresului Spiritualităţii Româneşti, prin aceea că s-au dat puternice semnale de alarmă atât opiniei publice româneşti, cât şi guvernului, cu privire la periclitarea şi subminarea intereselor naţional-statale.
În intervalul dintre Congresul al VII-lea şi al VIII-lea s-au întreprins numeroase activităţi puse în slujba românilor de peste hotare şi în acest sens se cuvin menţionate numeroasele donaţii de cărţi, reviste, manuale şcolare, rechizite, sprij­nirea programelor guvernamentale de acordare a burselor pentru elevi şi studenţi, îndeosebi din Basarabia şi Bucovina, pentru obţinerea dublei cetăţenii, organizarea unor simpozioane, sesiuni ştiinţifice pe teme de istorie şi cultură naţională, cu participarea românilor, mai ales din statele vecine, de exemplu profesori universitari din conducerea Filialei Moldova a Ligii Culturale Române au acordat peste 10 titluri de doctor şi doctor habilitat unor tineri cercetători de la Universitatea şi Academia din Chişinău. În aceeaşi perioadă au fost instalate şi s-a făcut dezvelirea statuilor sau busturilor unor scriitori şi poeţi români, în Basarabia, Serbia, Ungaria ş.a. Prin toate acestea şi multe alte căi şi mijloace care nu pot fi evocate în totalitatea lor, noi am contribuit la împlinirea unui imperativ formulat de către N. Titulescu încă din perioada interbelică, şi anume: spiritualizarea graniţelor.
Au fost subliniate faptul că, pe lângă problemele grave cu care se confruntă românii din Transilvania, Basarabia şi Bucovina, la care s-au referit foarte mulţi congresanti, numeroşi participanţi la dezbateri au cerut intervenţia fermă a guvernului pentru stoparea demersurilor maghiare de a promova autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc, ceea ce vi ne în contradicţie cu normele şi reglementările Comunităţii Europene privind minorităţile naţionale şi încalcă grav, flagrant, inte­gritatea teritorială şi suveranitatea României. De asemenea, participanţii la Congres au adoptat poziţii critice vehemente faţă de lucrările de exploatare a aurului şi argintului de la Roşia Montană şi care se vor solda cu un veritabil cataclism, cerând, în consecinţă, Guvernului oprirea acestor lucrări dezastruoase.
Din intervenţiile acestora a rezultat, de asemenea, necesitatea stringentă ca noul Comitet Director ales să se preocupe de adoptarea unui nou stil de muncă, a unor metode şi forme de activitate mai eficiente şi adecvate diverselor probleme specifice precarei zone în care trăiesc comunităţile de români. În mod deosebit, s-a cerut reorganizarea şi revigorarea secţiunilor interne şi mai ales externe ale Congresului Spiritualităţii Româneşti, atragerea în cadrul acestora din urmă a studenţilor şi doctoranzilor români, a lectorilor care predau în universităţile de peste hotare limba şi literatura română ş.a. Una dintre propunerile făcute de numeroşi interlocutori a fost aceea cu privire la necesitatea instituţionalizării Congresului Spiritualităţii Româneşti, astfel încât să poată deveni instituţie publică cu caracter statal şi personalitate juridică.

Al nouălea Congres

În perioada 27-30 noiembrie 2005 s-a desfăşurat la Alba Iulia cea de a IX-a ediţie a Congresului la care au luat parte 341 de participanţi din 31 de ţări şi zone de romanitate din comunităţi. Lucrările în Plen au debutat cu intonarea Imnului Naţional şi oficierea unei slujbe de către un sobor de preoţi în frunte cu Î.P.S. Andrei Andreicuţ, aducând Binecuvântarea P.F. Patriarh Teoctist. Congresul s-a desfăşurat în plen, luând cuvântul 42 de participanţi şi pe cinci secţiuni, în cadrul cărora au fost prezentate 128 de comunicări. Mai întâi, Congresul a fost întâmpinat şi salutat cu bucurie şi încurajări de viitor de către prefectul judeţului, Cosmin Covaciu, primarul Municipiului, Mircea Hava şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel.
Au luat cuvântul acad. Mihai Cimpoi (R. Moldova), Nicolae Popa (S.U.A.), Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Ionela Flood (Marea Britanie), Andrei Strâmbeanu (R. Moldova), pr. Aurel Rădulescu (S.U.A.), Elena Dumitriu (Rusia), Dorinei Stan (Serbia), Adrian Păunescu, Monica loan Chihaia (Grecia), acad. C. Gh. Marinescu, Vasile Grozavu (R. Moldova), gen. (r.) Mircea Chelaru, Mihai Prepeliţă (Rusia), Carolina Ilica, Ion de Hondol (S.U.A.), Gheorghe Făgărăşeanu (Elveţia), Corneliu Stan (Austria), Gh. Zbucea, Ilie Cristescu, acad. Nicolae Dabija (R. Moldova), Ştefan Breiller (Germania), Avram Crăciun, Mircea Dogarul, Cornelia Saivan (Austria), Ligia Podorean (Suedia), Emil Jurcă, Ilie Popescu, Victor Crăciun şi alţii. Secţiunile au reuşit să armonizeze problemele specifice de istorie, credinţă şi limbă română cu solicitările şi proiectele de viitor ale comunităţilor. Totodată au fost abordate, în secţiuni speciale, împlinirea a 1900 de ani de la Războiul Romano-Dac (105-106) şi prima atestare a Daciei Romane, piatră de temelie a viitorului neam românesc şi Nicolae Iorga şi romanitatea (comemorându-se ia 27/28 noiembrie 65 de ani de la asasinarea istoricului) precum şi problema actu­ală a aromânilor. Au contribuit la spiritul înalt al dezbaterilor, pe lângă personalităţile menţionate, academicieni, profesori universitari, alţi participanţi precum şerban Tanaşoca, Nicolae Saramandu, Aurel Papari, Vasile Moga, Cristiana Crăciun, Ion Mărginean, Mihai Rudeanu, Ovidiu Muntean, Nicolae Adam, Lazăr Băciucu, Radu VodăMihai Şurubaru, Gheorghe Sabău, Dionis Lica, Gh. Bâlici, Ion Rotaru Cordân şi alţi peste o sută de vorbitori. În cadrul Congresului au fost lansate 44 de cărţi despre problemele românilor de pretutindeni sau scrise de autori români din numeroase comunităţi şi a fost deschisă Expoziţia Internaţională de Artă cu participarea de excepţie a impor­tantului pictor italian de origine română Tudor Drăguţescu, fiul artistului Eugen Drăguţescu şi a altor mari artişti între care Ligia Podorean-Ekstrom din Suedia, Dan Crăciun (Paris), Mihai Prepeliţă (Chişinău-Cernăuţi-Moscova), alături de Marcel Guguianu, Gheorghe Adoc, Petre Achiţenie, Ion Grigore, fiind expuse lucrări semnate de 35 de pictori şi sculptori. Festivalul Dorului a fost onorat de ilustra Fanfară din Coştei - Banatul Sârbesc, spectacole de excepţie oferind Gheorghe Zamfir şi Tudor Gheorghe.
După aprecierea participanţilor, acest Congres, în acelaşi spirit incitant al dezbaterilor şi cu aceeaşi ţinută ştiinţifică, se înscrie între cele mai izbutite, elaborându-se şi fiind aprobate prin unanimitate de voturi documentele: Proiectul Legii privind romanitatea şi legăturile românilor de pretutindeni cu România, Declaraţia Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova cu prilejul Zilei Naţionale a tuturor românilor, Declaraţia Congresului, Apelul Congresului Spiritualităţii Româneşti, privind bogăţiile auro-argintifere din Munţii Apuseni, Scrisoare de intenţie privind constituirea Uniunii Românilor de Pretutindeni, Declaraţia Congresului Spiritualităţii Româneşti împotriva denigrării numelor de român şi România, Scrisoare adresată Preşedintelui României, Trăiau Băsescu şi Premierului Călin Popescu Tăriceanu privind continuarea desfăşurării Congresului şi instituţionalizarea lui, Rezoluţia Congresului Spiritualităţii Româneşti.

Al zecelea Congres

În cetatea de suflet a neamului românesc întreg -Alba Iulia - ziua de 1 Decembrie, Sărbătoarea noastră naţională, este cu adevărat a tuturor fraţilor noştri, întrucât aici se reîntâlnesc la manifestările tradiţionale însoţite în ultimii ani de Congresul Spiritualităţii Româneşti. Congresul a ajuns la ediţia a X-a, aducând, în decursul anilor, peste 5,000 de români din toate colţurile Pământului, pentru a sărbători Unirile şi Unitatea neamului, a-şi împărtăşi bucuriile şi amarul şi, mai ales, reafirmarea legăturilor cu ŢARA-MAMĂ, ca fii ai aceleiaşi limbi, credinţe, istorii şi destin, în dorul nemăsurat de pământul natal care ne cheamă şi ne adună. în acest an, Congresul s-a desfăşurat sub semnul integrării României în Uniunea Europeană, al reafirmării valorilor care constituie temelia culturii şi civilizaţiei Bătrânului Continent. Participanţii, în număr de peste 300, au reprezentat comunităţile istorice, vechea emigraţie şi comunităţile din 30 de ţări şi zone de romanitate - Basarabia, Bucovina, Transcarpatia, Ţinutul Herţa, Transnistria, Valea Timocului, Sudul Dunării. În Plenul Congresului şi în cele patru Secţiuni de istorie, marcarea începutului formării neamului şi limbii române odată cu creştinarea lui după anul 106, cultura şi dezbaterea viitorului României integrate în Uniunea Europeană, au fost prezentate peste o sută de comunicări şi s-au evidenţiat elementele noii strategii ale relaţiilor dintre români, în perioada 2007-2012, Congresul a aprobat un număr de opt documente, considerate esenţiale prin problematica supusă romanităţii, atenţionând oficialităţile statale asupra unor dureroase probleme, ca Patrimoniul Gojdu, situaţia Roşiei Montane, Predarea istoriei naţionale în Republica Moldova, Hotărârea privind elaborarea unei Istorii a Românilor pe temeiuriştiinţifice , Condamnarea nefolosirii podului de peste Tisa, în care au fost investite sume mari de bani, deşi românii din Transcarpatia au nevoie de el pentru a păstra legătura cu ţara, şi alte chestiuni vitale, enunţate în Rezoluţie, ca şi în Apelul către autorităţile din Alba Iulia, în vederea unei mai bune colaborări pentru a transforma Congresele din anii următori într-o adevărată instituţie, aşa cum o cer românii de pretutindeni.

Al unsprezecelea Congres

Cel de-al XI-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti s-a desfăşurat la Alba Iulia în zilele de 28-30 noiembrie 2007, peste 300 de reprezentanţi din 42 de ţări şi zone de românitate în care se află comunităţi cu numeroşi români, participând, în continuare, la serbările Marii Uniri, la 1 Decembrie care este şi Ziua Naţională a României.
Este primul Congres, după cele zece care au fost organizate din anul 1993, desfăşurat în condiţiile integrării României în Uniunea Europeană. Am putea spune că în acest fel este primul Congres al românităţii europene, continentul nostru de obârşie în care trăiesc peste 30 de milioane de români şi originari din România. Ei, românii din jurul ţării, din comunităţile istorice născute odată cu neamul din inima vechii Dacii, fiind cei mai aproape au fost şi cei dintâi prezenţi, dar românii de pretutindeni s-au aflat la Alba Iulia, reuniţi de dorul de ţară, de a se afla împreună, de a-şi hotărî destinul prin schimburi de opinii şi documente comune care punctează strategia relaţiilor de viitor.
S-a spus ades, în ultimii ani, că dincolo de hotarele ţării există o a doua Românie. Noi socotim că această caracterizare scriitoricească este simbolică. În fapt trăim realitatea unei singure Românii care îşi are urmaşi, fii şi fiice pe întregul mapamond ajunşi fie prin aceeaşi plămadă istorică precum şi în calitate de emigranţi, exilaţi, în căutarea unei vieţi social-economice mai bune, pentru a se desăvârşi profesional, cultural, artistic. În acest mod mari personalităţi româneşti s-au ridicat între valorile umanităţii. În acest context să cităm doar imensul număr de re­voluţionari români care au acţionat în Franţa şi Italia, în frunte cu Bălcescu, Alecsandri, Cezar Bolliac; pe George Pomuţ care a contribuit la mărirea Statelor Unite şi apoi pe aceia care au făurit arta şi literatura modernă: Brâncuşi, Enescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Elvira Popescu, dar numele lor formează tomuri impresionante. La cea de-a XI-a ediţie a Congresului s-au aflat peste 300 de reprezentanţi ai românilor de pretutindeni, veniţi aici să se reîncarce cu acel veşnic viu spirit al unităţii naţionale.
Din Africa de Sud în Finlanda şi din America în Kazahstan, reprezentanţii românităţii se adună, începând din 1993 – şi numărul participanţilor din tot acest răstimp este de peste 5.000! – pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a-şi împărtăşi soarta, deopotrivă cei din comunităţile istorice, – „ţară înconjurată de români” spunea Nicolae Iorga – şi din întreaga lume unde s-au format, începând de la mijlocul vacului al XIX-lea, comunităţi româneşti în Franţa, Italia, Austria, Germania şi apoi în Statele Unite şi Canada, astfel încât, dincolo de hotarele de astăzi ale ţării, trăiesc încă peste 13 milioane de români. Numărul total al românilor şi al originarilor din România – de alte etnii, dar păstrători ai limbii şi tradiţiilor româneşti – este de 35 de milioane, ceea ce ne plasează aproximativ pe locul 30 într-un clasament al seminţiilor lumii după număr.
Emigraţi, exilaţi, deportaţi, fugiţi, plecaţi în căutarea altei şanse de viaţă ori a realizării din punct de vedere economic, social, profesional, cultural, artistic, sportiv, românii sunt pretutindeni apreciaţi şi se bucură prin numele ilustre pe care le-a dat în cele mai variate domenii de o consideraţie cu totul aparte în istoria civilizaţiei umane.
În ultimii ani, numeroşi români se află la muncă, îndeosebi în Europa, contribuind deopotrivă la dezvoltarea social-economică a ţărilor în care se află, în principal în cele de origine romanică, dar şi în alte ţări, dar şi la propăşirea economiei româneşti, la mai binele familiilor lor rămase în ţară, la dezvoltarea localităţilor de obârşie. Apropierea de Uniunea Europeană, aderarea şi integrarea cu drepturi depline înseamnă noi şi importante obligaţii nu numai pentru România ci, deopotrivă, pentru toţi românii. Congresulal unsprezecelea, atât în Plen cât şi pe Secţiuni, a adâncit strategia propusă, a dezbătut soluţii de viitor pentru unele probleme grave ale cetăţenilor aflaţi peste hotare, a adoptat documente menite să restabilească valorile, ordinea şi buna cuviinţă ca membri ai lumii civilizate care onorează începutul Mileniului III.
Au fost transmise Congresului mesaje din partea P.F. Daniel, a Preşedintelui României şi a Premierului Călin Popescu — Tãriceanu. În Plenul Congresului au luat cuvântul 49 de mari personalităţi ale românităţii, între care acad. Mihai Cimpoi, (Chişinău), Nicolae Popa, (New York), Vasile Tãrâţeanu, (Cernăuţi), preot Mircea Corpodean (Africa de Sud), prof. Nicolae Plushkis, Kazahstan, Lica Melnic (Finlanda), Timotei Ursu (S.U.A.) Ionela Flood, (Londra), Ioana Ungureanu, (Italia), Irina Vrettos, (Grecia), Nicolae Lupan (Franţa), prof. dr. Liviu Masalar (Belgia), acad.C.Gh.Marinescu, dr.Vasile Grozav, (Chişinău), Mircea Chelaru, Mariana Păun, (Elveţia), acad Eugen Grebenicov (Rusia), dr. Avram Crăciun, Ioan Păuna (Croaţia), Ileana Roth (Germania), Ramona Bucur (Spania), dr. Mircea Dogaru, Cornelia Salvan (Austria), prof. dr. Victor Crăciun şi alţii.
Secţiunile, în cadrul cărora s-au prezentat 100 de comunicări şi au avut loc 68 de intervenţii, au avut drept teme cercetarea şi dezbaterea unor probleme specifice de istorie, cultură, limbă română, credinţă, dar şi prezentarea proiectelor de viitor ale comunităţilor şi a legăturilor cu acestea în condiţiile noului statut al României între ţările Bătrânului Continent. Totodatã a fost evocată, într-o secţiune speciala Integrarea României în Uniunea Europeană.
În cadrul Congresului şi la această ediţie a fost organizat Salonul Intenaţional de Carte, în care au fost lansate 52 de volume despre problemele românilor de pretutindeni sau scrise de autori români din numeroase comunităţi şi a fost deschisă Expoziţia Internaţională de Artă care în acest an a reunit lucrări ale regretatului maestru Eugen Drăguţescu (Italia), dar şi a fiilor săi, Tudor Drăguţescu (Italia) şi Mihai Drăguţescu- artist fotograf din Anglia, ale tinerei Adina Romanescu (Egipt), şi ale consacratei Ligia Podorean-Ekstrom (Suedia), Anatol de la Botanica (Chişinău), fotografii document din Albania şi Austria. Din ţară au fost expuse lucrări ale regretatului Petre Achiţenie şi ale pictorilor Ionuţ Achiţenie, Ion Grigore, Vasile Rotaru, Alexandru Boboc şi alţii.
Congresul din 2007 s-a bucurat de întreg sprijinul Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni care a devenit, în acest fel, coorganizator al marii întâlniri a românilor de pretutindeni, prin Secretarul de Stat Mihai Gheorghiu, precum şi al oficialităţilor din Alba Iulia.
S-au aflat alături, Consiliul Judeţean Alba, în frunte cu preşedintele Ion Dumitrel, Instituţia Prefecturii şi prefectul Cosmin Covaciu precum şi Primarul Municipiului, Mircea Hava. Eforturile împreunate au reuşit să îmbogăţească problematica dezbătută şi să-i ofere un cadru adecvat de desfăşurare.
Au fost acordate, în continuare, Trofeele şi Premiile Congresului care au reunit în acest an următoarele personalităţi: istoricului culturii şi poetului Barbu Brezianu, la împlinirea vârstei de 98 de an; sculptorului Marcel Guguianu – 85 de ani,; maestrul Nicolae Herlea – 80 de ani; compozitorului Eugen Doga – 70 de ani. Au fost distinşi, totodată Tudor şi Mihai Drăguţescu şi inimoasa luptătoare pentru românitate Cornelia Salvan. Trofeul îşi capătă astfel prestigiu internaţional.
Congresul Spiritualităţii Româneşti a parcurs un drum plin ades de greutăţi, de neînţelegeri, de situaţii limită până a fi în stare de a nu se putea întruni. Au fost depăşite întotdeauna momentele dificile şi iată rezistenţa lui a ieşit biruitoare. La cele unsprezece ediţii desfăşurate până în prezent au luat parte peste 5.3000 de reprezentanţi ai românilor din întreaga lume, delegaţi din 42 de ţări şi 124 de organizaţii, asociaţii, aşezăminte religioase şi culturale, editori, ziarişti, artişti plastici, interpreţi, oameni politici, tineri. Documentele aprobate au fost înaintate autorităţilor şi forurilor competente, găsindu-şi în multe cazuri rezolvarea. Marea problemă neîmplinită rămâne aceea a instituţionalizării lui, a primirii statutului de organ lucrativ permanent, de legătură neguvernamentală, dar cu sprijin guvernamental, care să întărească legăturile între cele 35 de milioane de români, originari din Români aşi cunoscători ai limbii române existenţi pe pământ. Congresul a izbutit să reziste pentru că a aplicat sistematic criteriul politicii naţionale şi nu al partidelor politice. Fără extremisme naţionaliste, fără interese de grup sau de altă natură având un singur temei: unitatea românităţii.
Pe aceste principii sănătoase, suntem convinşi că îşi va continua activitatea şi că, în anul 2008, în anul Marii Uniri, când vom sărbători 90 de ani de la înfăptuirea celui mai aprins dor românesc, va înfăptui un amplu program menit a da perspectivă unităţii româneşti în Uniunea Europeană şi în lume.

Prof Dr. Victor Craciun