luni, 23 mai 2011

Societatea Românca participă la Aventura poetică europeană , Madrid 24 - 31 mai 2011



RoMadrid Cultural Culb va realiza în perioada 24 - 31 mai 2011 cursurile de formare "Aventura poetică", un proiect Tineret în Acţiune, sprijinit de Uniunea Europeană şi implementat în colaborare cu Institutul pentru Tineret, Ministerul Sănătăţii, Politicii Sociale şi Egalitate, care urmăreşte îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi a competenţelor profesionalilor care lucrează cu tineri cu dificultăţi de integrare socio-culturală, folosind poezia ca metodă de includere.

Cursul de formare va avea loc in localitatea El Berrueco în Sierra Norte un decor proaspăt pentru sesiunile regulare de muncă şi pentru a ne bucura cu toţii de natură. În căutare de inspiraţie participantii vor poposi in El Castillo de El Berrueco si în diferite alte locaţii din Madrid unde vor asista si participa la diferite evenimente publice avand si o excursie în Cuenca pentru stimularea creativitatii. Pe parcursul celor 8 zile ale acestui curs de formare vom uni într-un proces de învăţare reciprocă participanţi din 11 ţări: 10 membri UE: Bulgaria, Spania, Estonia, Franţa, Ungaria, Olanda, Italia, Marea Britanie, România, Slovenia şi Turcia

Activităţile propuse includ: practicarea expresiei poetice individuale şi de grup, creaţie poetică, descoperirea naturii şi a mediului cultural ca sursă de inspiraţie, etc. Principalele metode de lucru combină educaţia formală şi non-formală precum şi cea vizuală, auditivă şi chinestetică.

Se promoveaza cu aceasta ocazie 19 poeti (12 de origine româna) in evenimentele publice la care invitam toate persoanele, indiferent de limba ce le macina sau gâdila cuvântul si gândul in ritm poetic.

Impreună cu cele 11 organizaţii din tari membre ale Uniunii Europene participante sunt invitati sa ia parte la acest proiect membri ai publicului larg iubitori de poezie precum si personalitati ale vietii literare europene.

Prezenţa Societaţii Românca in cadrul acestui proiect este coordonată de către Ionela Flood, prezentând cu aceasta ocazie proiectele artistice si publicistice ale membrilor si colaboratorilor asociaţiei:

''Antologia scriitorilor români din intreaga lume''-STAR PRESS 2011
''Un român la curtea Regelui Juan''-autor Alexandru Petrescu
''Lumea satului''- autor George Smarandache
''Ecoul Luminii''-autor George Smarandache
"Tarmurile iubirii"-autor Ionela Flood-volum laureat al premiului ''Grigore Vieru'' decernat de către Liga Culturală pentru Unitatea Spirituală a Românilor de Pretutindeni
''Parfumul Ingerilor''-autor Ionela Flood, volum de poezie si CD multimedia
''Suflete casante''-autor Constantin T Ciubotaru
''Umor prin anchior''-autor Constantin T Ciubotaru

Ilustratie de carte -autori Ioan Astalus, Adina Romanescu, Adela Ursache, Amy Lee si Petre Vlaic
Expozitie de miniaturi vegetale-autor Ioan Astalus



EVENIMENTE PUBLICE:

M 24 Mai 2011, 16:00 – 18:30 – DESCHIDEREA OFICIALĂ ŞI CONFERINŢĂ DE PRESĂ – Centrul Comarcal de Humanidades “Cardenal Gonzaga”, La Cabrera, Sierra Norte, A1 Burgos; Participă: Cristo Peinado (primar La Cabrera), Ionut Neagu (Ambasada României în Regatul Spaniei) – Coordonatoare: Ariadna Petri 665 209 307

S 28 Mai 2011, 12:00 – 14:00 – Expozitie de Poezie - Recital de poezie cu Ionela Flood (Marea Britanie) – Participă Ligya Diaconescu si Vasile Marius Gîrniță. Expun: Vlad Nicoleta, Dragos Sechila, Dica F. Alexandru si Albulescu T. David (Lil' Crinal ATD) – Biblioteca Publică Municipală Aluche, Str. Camarena nr.10 – Coordonatoare: Dana Muresan – 915093625.

S 28 Mai 2011, 18:00 – 20:00 – Aventură Poétică în Libertad – Recital Poetic al invitaţiilor împreună cu anfitrionii- Participă: Ariadna Petri, Adela Beiu, Alexandru FlorInDica, Gelu Vlasin, Carlos Ruíz Hernández şi alti 14 poeţi reprezentanţi a celor 11 entitati colaboratoare. Ilustrare muzicală: Ramona Vergotti – pian. Café Libertad 8, Str. Libertad, Nr.8, M. Chueca L5/Gran Vía L 1,5 – Coordonatoarea: Ana Maria Donciu 625 861 925

L 30 Mai 2001, 19:00 – 21.00 – Aventură Poetică în Filozofie – înmanare certificatelor urmată de o a doua lectură de poezie. Participă: Dr. D. Rafael Orden Jiménez (Decan al Facultăţii de Filozofie) – Va avea loc la Facultatea de Filozofie, UCM, Av. Complutense s/n, M. Ciudad Universitaria – Coordonator: Ariadna Petri 665 209 307

M 31 Mai 2011, 11:00 – 12:00 – Închiderea oficială – Primaria El Berrueco, Piaţa Picota, nr.1, El Berrueco, Sierra Norte, Burgos A1 - Coordonator: Alexandru FlorInDica 600 261 681

FORMATORI:

Nebojsa Djeric, formator acreditat de Uniunea Europeană, cu experienţă în domeniul educaţiei non-formale şi formator de tineret implicat activ în domeniul ONG-urilor încă din 1995. Ca şi creator de proiecte, coordonator de proiecte, formator de tineret şi educator, a fost implicat în proiecte locale, naţionale şi internaţionale relaţionate cu formarea de tineret şi drepturile omului.

Ariadna Petri este preşedinta Asociaţiei Culturale RoMadrid Club. Licenţiată în Relaţii Internaţionale şi Economie la Universitatea la Westminster din Londra si studiile de master în Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale de la Universitatea Complutense de Madrid. A publicat o serie de poezii în cinci antologii literare şi în peste 26 de reviste literare în România, Marea Britanie şi Spania.

Alexandru Flor.in Dica, fondator al Asociaţiei RoMadrid, are o vastă experienţă în captarea atenţiei şi îmbunătăţirea competenţelor interdisciplinare ale tinerilor cu probleme de integrare socio-culturală, a imigranţilor cât şi a descendenţilor lor, prin artă, poezie, teatru şi activităţi recreative asistate .
De ce poezia? Pentru ca ea reprezintă pentru mulţi dintre noi un mod de a traspune sentimente în cuvinte, de a transmite într-un mod diferit experienţe, atitudini şi dorinţe. De fapt, a scrie poezie poate fi atât originea cat şi soluţia acestor probleme. Pentru majoritatea tinerilor, acest mijloc alternativ de exprimare este o eliberare de o povară - teama de a nu fi înţeles. Aceasta este baza a multor altor probleme atât personale cât şi de comportament, cum ar fi timiditatea, apatia socială, izolarea, xenofobia, etc Aceasta poate duce la un comportament anti-social, oferind un refugiu fals de la realitate, dar în acelaşi timp, cu ajutorul formatorilor calificaţi in educarea tinerilor, poate rezolva aceste probleme şi multe altele, oferind o punte de comunicare şi promovare, un instrument social şi o posibilă carieră pentru tinerii cu probleme de integrare socio-culturală, pentru imigranţilor şi descendenţii lor.
Vă încurajăm să participaţi la aventura noastră poetică!!







--
Círculo Poético RefleXos
Tel: +34 665 209 307
www.romadrid.net
http://www.romadrid.org
www.aaariadna.wordpress.com
http://www.facebook.com/event.php?eid=186713524713430

vineri, 20 mai 2011

Tabăra de o zi pentru copii-Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ Bucureşti







În această perioadă Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ Bucureşti împlineşte 75 de ani de la înfiinţarea sa, prilej pentru acţiuni culturale de excepţie de la care nu puteau lipsi, ca invitaţi, păstrătorii tradiţiilor şi obiceiurilor din judeţul Olt. Astfel, vineri 20 mai 2011, în cadrul Zilei Comunităţilor, între orele 11,00 şi 16,00 în organizarea Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt şi a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina are loc „Tabăra de o zi pentru copii“, acţiune coordonată de Valeru Ciurea, referent de specialitate în cadrul CJCPCTC Olt şi care cuprinde:
- ateliere deschise cu elevi ai clasei externe a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina coordonaţi de profesorul, creatorul popular şi cunoscut colecţionar Constantin Niţu de la Cornăţelu – Poboru. În cadrul gospodăriei Măldăreşti, treizeci de copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale vor face demonstraţii de ţesut, cusut, realizare de obiecte de podoabă, realizare de opinci şi multe alte activităţi pe care le fac la cursuri.
- sesiunea de comunicări ştiinţifice „Nicolae Fulga“ în cadrul căreia specialişti etnografi dar şi studenţi la facultăţile de profil vor prezenta lucrări pe tema „Interferenţe în cultura populară din Oltenia şi Muntenia “;
- la ora 12,00 în Hanul La barieră va avea loc vernisajul expoziţiei „Uliţa copilăriei“ a artistului plastic Andreea Vlăduţ;
- după vernisaj va avea loc prezentarea cărţilor editate şi tipărite în ultima perioadă la Editura tradiţiioltene.ro a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt
„Meşteşuguri şi meşteşugari. Dumitru Liceanu şi Ionel Cococi
"Cojocul şi ceramica de Vădastra“, autori Cristina Logofătu, Valeru Ciurea;
„Ouăle de Paşti de la Oboga“, autor dr. Corina Mihăescu) precum şi
„Lumea satului“ autor George Smarandache, apărută la Editura Casa Ciurea, Slatina.
Vor mai fi oferite publicului pliante de prezentare a meşteşugurilor şi creatorilor populari ce îşi desfăşoară activitatea în judeţul Olt.
Activităţile vor continua în curtea gospodăriei Măldăreşti până la ora 16,00.

Valeru Ciurea,


























referent de specialitate CJCPCTC Olt

(telefon contact: 0742065379)

duminică, 15 mai 2011

Societatea ROMÂNCA participa la un eveniment cultural de exceptie la Centrul Cultural "Eugen Ionescu"




COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria municipiului Slatina, Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ şi Asociaţia Culturală Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România vă oferă prilejul unor întâlniri de suflet marţi, 17 mai 2011.
Cu începere de la ora 17,00 foaierul sălii de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ va fi gazda unui eveniment cultural de excepţie: INTERLUDICA.
În cadrul acestui eveniment veţi putea admira:
- Expoziţia de design absurd a studenţilor anului II Design din cadrul Univesităţii de Artă şi Design Cluj coordonaţi de prof. univ. dr. Cristian Cheşuţ, intitulată LOGICA ABSURDULUI.
- Expoziţia de ilustraţie de carte semnată Cristian Cheşuţ, intitulată MEMORII JUSTIFICATIVE.
- Sub titulatura AUTOGRAFE PE SUFLET veţi fi alături de scriitorul şi dramaturgul Cornel Udrea care vine de la Cluj cu o serie de cărţi dintre care una va fi prezentată publicului slătinean în mod special: Autoflagelează-mă, Silvestra!, apărută la Editura Pro Vita, Cluj. Tot aici va fi lansată şi cartea lui George Smarandache, Ecoul luminii, apărută la Editura Casa Ciurea, Slatina cu sprijinul Societăţii ROMÂNCA, înfiinţată în anul 2005 şi care organizează proiecte şi activităţi pentru membrii săi şi comunitatea din Londra şi Marea Britanie, în încercarea de a păstra vii tradiţiile, cultura şi limba română şi în a le face recunoscute şi respectate în noua ţară adoptivă, Marea Britanie. Va fi prezentă şi reprezentanta acestei societăţi, doamna Ionela Flood care vine din nou la Slatina după lansarea aici a volumelor de poezie „Ţărmurile iubirii“ şi „Parfumul îngerilor“.
- Târgul de carte umoristică HILARIA îşi propune a ne descreţi frunţile cu literatură şi dramaturgie de bună calitate, semnate de nume importante ale literaturii de astăzi.
- Subintitulată Filme la purtător cu Florin Piersic, HARAP ALB CU ... TVA este o prezentare a filmelor în care a jucat actorul Florin Piersic, începând cu Harap Alb.
- La ora ora 18,30 în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ va avea loc un recital extraordinar al actorului Dorel Vişan intitulat CUVINTELE CU OCHII MARI.
Evenimentul se înscrie între cele pe care Primăria municipiului şi Consiliul Local Slatina împreună cu Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ şi Asociaţia Culturală Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România le oferă slătinenilor, alături de alte spectacole de înaltă ţinută artistică.

Sunteţi aşteptaţi, ca de fiecare dată, să vă bucuraţi de prezenţa unor invitaţi de marcă ai literaturii, artei plastice şi teatrului.

Valeru Ciurea
George Smarandache

PRIMĂRIA SLATINA
CENTRUL CULTURAL „EUGEN IONESCU“ SLATINA
ASOCIAŢIA CULTURALĂ CENTER INTER ART.
CENTRUL INTERNAŢIONAL DE ARTĂ ROMÂNIA