COMUNICAT DE PRESĂ
“INVITATION TO COMPOSERS“ / „INVITAŢIE CĂTRE COMPOZITORI”
British Council a organizat, în data de 20 octombrie 2010 conferinţa de presă dedicată prezentării în România a proiectului „Invitaţie către compozitori” - un proiect unic, ce se defăşoară în perioada 2009-2011 în trei ţări partenere: Marea Britanie, Franţa şi România.
Organizat de London Schubert Players Orchestra, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Paris şi Asociaţia Info Manager România, cu suportul Comisiei Europene – prin Fondul Cultural European, acest proiect încurajează compozitorii contemporani să creeze lucrări noi, inspirate de ideile muzicale din secolele XVIII, XIX si XX şi să îmbine elemente culturale din propriul patrimoniu cultural.
În România, proiectul beneficiază şi de sprijinul British Council şi de parteneriatul cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Lansat în martie 2010, la Royal Academy of Music din Londra, în prezenţa Ambasadorului României la Londra, domnul Ioan Jinga, „Invitaţie către compozitori” va prezenta noi creaţii muzicale, printr-un număr impresionant de concerte, ateliere, seminare, conferinţe şi prezentări de produse audio-vizuale şi de publicaţii, în Marea Britanie, Franţa şi România.
Aventura muzicală pe care o propune proiectul „Invitaţie către compozitori” conduce publicul şi interpreţii la sursa inspiraţiei muzicale, urmărind să creeze o nouă relaţie între compozitori, interpreţi şi publicul ascultător.
Compozitorii vor îmbogăţi repertoriul muzicii clasice europene prin formule instrumentale inedite sau extrem de rare în repertoriul muzicii de cameră. Compoziţiile selectate anual vor fi interpretate în concerte organizate în Marea Britanie, Franţa şi România, pe parcursul a doi ani (2010 – 2011). De asemenea, cele mai bune lucrări vor fi înregistrate şi publicate, prezentate, ca şi creatorii lor, marelui public.
Cinci lucrări aparţinând unor compozitori celebri - Schubert, Mendelssohn, Saint-Saëns, Messiaen şi Enescu, au fost alese ca „modele” de inspiraţie şi sunt interpretate şi înregistrate în paralel cu noile piese.
Publicul va deveni el însuşi parte a procesului de creaţie, participând la dialogul dintre compozitori şi interpreţi în cadrul mai multor seminarii şi ateliere.
"Motivaţia din spatele acestui proiect este potenţialul pentru crearea de oportunităţi pentru mulţi compozitori contemporani în mod simultan. Acesta prevede noi provocări pentru compozitori şi artiştii interpreţi promovând dialogul inter-cultural între compozitori, muzicieni şi public " – Anda Anastasescu, director de proiect.
În România, timp de o săptămână, în perioada 20-27 octombrie 2010, proiectul “Invitaţie pentru Compozitori” va prezenta publicului noi compoziţii muzicale în cadrul concertelor, forumului internaţional de compoziţie şi a atelierelor de lucru ce vor avea loc în interpretarea London Schubert Players, astfel:
• Cluj, 21 octombrie în cadrul Festivalului Toamnă Muzicală Clujeană – dezbatere şi concert ;
• Bucureşti, 26 octombrie, la Sala Radio – dezbatere cu publicul şi concert;
• Forumul Internaţional de Compoziţie, 27 octombrie, orele 11:00 – 18:00, în sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică.
Atelierele de lucru susţinute înaintea concertelor şi în cadrul Forumului de compoziţie vor permite un schimb de idei între publicul participant, instrumentişti şi compozitorii Drew Wilson si Mihail Cretu din Marea Britanie.
Publicul este invitat să se alăture acestei călătorii muzicale, ce cuprinde o premieră mondială, 6 compoziţii în premieră românească şi o premieră bucureşteană în interpretarea excepţională a artiştilor: Anda Anastasescu, Ken Aiso, Yuri Zhislin, Dominika Rosiek, Matthew Huber, Mihail Cretu, Helen Pierce şi Mariya Sotirova.
Pentru detalii vã rugãm contactaţi:
IONELA FLOOD
Asociaţia Info Manager
Mobile UK: 00 44 (0)75 15 25 35 84
Mobile RO: 0040 730 268 338
Email: ionela@talktalk.net
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi :
www.invitationtocomposers.co.uk
www.icr.ro/paris/
www.asociatiainfomanager.com
PROGRAM
21 Octombrie 2010
TOAMNA MUZICALA CLUJEANA
Academia de Muzica Gheoghe Dima, Cluj-Napoca
Concert 19.30
Atelier muzical cu publicul 17.00 – intrarea liberă
MENDELSSOHN (1809-1847) - Concert pentru Pian, Vioară şi Coarde
Mihai CRETU (1960 -) - Dans şi Improvizaţie pe un cântec popular românesc pentru Contrabas solo - Premiera Română
Jonathan OSTLUND (1975-) - The Outermost Gate /Poarta cea mai îndepartată - Premiera Română
György LIGETI (1923 – 2006) Balada şi Joc pentru două viori - Premiera Română ; Hommage à Hilding Rosenberg pentru vioară şi violoncel - Premiera Română
Drew WILSON (1960 -) Nocturne with Cloudscape/Nocturnă cu peisaj de nori - Premiera Mondială
INTERPRETEAZĂ:
London Schubert Players
Pian Solo - Anda Anastasescu
Vioară solo – Ken Aiso
Vioară solo şi vioara întâi - Yuri Zhislin
Vioară solo şi vioara a doua - Dominika Rosiek
Violoncel solo – Matthew Huber
Contrabas solo– Mihail Cretu
Viola - Mariya Sotirova
26 Octombrie 2010
Sala Mare a Radiodifuziunii Române, BUCUREŞTI
Concert 19.00
18.00 Atelier muzical cu publicul şi compozitorii britanici Drew Wilson şi Philip Cashian – intrarea liberă
ÎN PROGRAM:
F. MENDELSSOHN BARTHOLDY (1809-1847) - Concert pentru Pian, Vioară şi Coarde
Drew WILSON (1960 - ) - Nocturne with Cloudscape - Premiera Bucureşteană
Carmen Maria CÂRNECI (1957- ) - Quatuor pour Marguerite - Premiera Română
Bjorn Bolstad SKJELBRED (1970- ) Dans l’Ombre du Gibet (Crystals) - Premiera Română
Olivier MESSIAEN (1908-1992) - Quatuor pour la Fin du Temps
Interpretează:
London Schubert Players
Pian solo - Anda Anastasescu
Vioară solo – Ken Aiso
Vioară solo şi vioara întâi - Yuri Zhislin
Violoncel solo – Matthew Huber
Clarinet solo – Helen Pierce
Vioara a doua - Dominika Rosiek
Violă - Mariya Sotirova
Contrabas – Mihail Creţu
27 Octombrie 2010
Forumul Internaţional de Compoziţie,
Universitatea Naţională de Muzică, sala “George Enescu” – orele 11:00-18:00, intrarea liberă.
Forumul de compoziţie va fi prezidat de domnul Dan Dediu, rectorul Academiei de Muzică din Bucureşti şi domnul Philip Cashian, şeful catedrei de compoziţie de la Royal Academy of Music din Londra. Vor fi prezenţi compozitori şi muzicologi consacraţi, studenţi şi publicul meloman.
Vã aşteptã cu drag în lumea muzicii!
Echipa proiectului „Invitaţie către compozitori”, România
Mobile UK: 00 44 (0)75 15 25 35 84
Mobile RO: 0040 730 268 338
www.asociatiainfomanager.com
FINANTATORI:
European Union Culture Fund, Programme 2007-2013
London Schubert Players Trust
Lionel Tertis Foundation, London
Institutul Cultural Roman, Paris
Institutul Cultural Roman, Londra
Asociatia Info Manager, Bucuresti
SPONSORI SI PARTENERI:
British Council Romania
Universitatea de Muzica Bucuresti
Exclusive Holidays
Hotel Rembrandt
Opus Musica
Ambasada României in Marea Britanie
Ambasada României in Franţa
Universite Paris 8
Academia de Muzica Gheorghe Dima Cluj
Fundaţia Tertis
Music Information Centre Norway
Românca Society
Radio Ciocârlia
Asociaţia Adolescentul
Pro Diaspora
PARTENERI MEDIA:
Radio Romania Cultural
Radio Romania Muzical
Radio Romania Actualitati
Radio Romania International
RADOR
Romanian Global News
Fadere
Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
Turism si Afaceri
Unifero
Aşii României
Starpress
Reţeaua Literară
Revista Vatra Veche
Fundatia Asturian
Fundaţia Heron
Asociaţia Unirea Viena
Diaspora
Ziarul Romanesc
Diaspora Online
Românul
Nou Horizont
Niram Art
Revista Oglinda
SUPORTERI:
Români Online
Români in UK
Stewart’s Melville College Edinburg
The Griffon Partnership Norfolk
joi, 21 octombrie 2010
luni, 18 octombrie 2010
Intalnire-invitatie cu organizatorii proiectului european muzical Invitation to Composers
Buna ziua,
Avem placerea de a va invita la o intalnire cu organizatorii evenimentului muzical Invitation to Composers - un proiect european initiat de initiat de catre London Schubert Players Trust in 2009 si dezvoltat in parteneriat cu Institutul Cultural Roman Paris si Asociatia Info Manager din Bucuresti, cu suportul Comisiei Europene.
Acest proiect incurajeaza compozitorii contemporani sa scrie lucrari noi, inspirate de ideile muzicale din secolele XVIII, XIX si XX, imbinand elemente culturale din patrimoniul propriu.
Activitatile din Romania sunt sprijinite de British Council si Radiodifuziunea Romana.
Doamna Anda Anastasescu, pianist, fondator si director muzical al orchestrei de camera London Schubert Players, va fi prezenta la aceasta intalnire, in calitate de director al proiectului european Invitation to Composers. Alaturi de dansa, vor fi doi dintre muzicienii participanti in acest proiect - compozitorul si contrabasistul Mihail Cretu si compozitorul Drew Wilson din Marea Britanie. Toti trei, impreuna cu doamna Ionela Flood, reprezentand Asociatia Info Manager din Romania, va vor da detalii despre activitatile din Romania ce se vor desfasura in perioada 20-27 octombrie si vor raspunde intrebarilor dumneavoastra.
Intalnirea va avea loc in data de 20 octombrie, ora 10.00, la sediul British Council - biblioteca @British. Va rugam sa ne confirmati participarea pana maine, 19 octombrie, ora 17.00, la adresa de e-mail luise.vuiu@britishcouncil.ro, sau la nr. de telefon 0724 288 881.
Va asteptam cu drag.
O zi buna,
Luise Vuiu
Luise Georgiana Vuiu
Head Strategic Partnership and Marketing
British Council | Romania | Calea Dorobantilor 14, Bucharest 010572
T +40 (0)21 307 9600, +40 (0) 307 9621 | M +40 (0)724 288 881
F +40 (0)21 307 9601 | BCTN 4401121
E luise.vuiu@britishcouncil.ro | www.britishcouncil.ro
Invitation to Composers beneficiaza de suportul urmatoarelor organizatii:
ORGANIZATORI: London Schubert Players Trust în parteneriat cu Institutul Cultural
Român Paris şi Asociaţia Info Manager din Bucuresti , cu suportul Comisiei
Europene.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)